Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 decembrie 2005
procedural · respins
Vasile Lupu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œn perspectiva aplic„rii prevederilor Legii nr. 247/2005 privind reforma Ón domeniul propriet„˛ii ∫i justi˛iei, precum ∫i unele m„suri adiacente, suprafa˛a de p„dure care urmeaz„ s„ revin„ proprietarilor de drept este de circa 2—2,3 milioane hectare, diferen˛a de 4—4,3 milioane hectare reprezent‚nd suprafa˛a p„durilor proprietate public„ a unit„˛ilor administrativ teritoriale ∫i/sau proprietate privat„.
Ca urmare, pentru a asigura Ón continuare un management corespunz„tor al Óntregii suprafe˛e a p„durilor ˛„rii, Ón scopul dezvolt„rii lor durabile, s-a constatat c„ este necesar s„ fie acoperit ∫i din punct de vedere legislativ, domeniu privitor la administrarea tuturor p„durilor, indiferent de proprietarul acestora.
Prin adoptarea prezentului proiect de lege se urm„re∫te crearea unui sistem unitar ∫i coerent privind administrarea p„durilor Ón Rom‚nia.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.