Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 februarie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Emil Boc
Discurs
V„ mulþumesc, domnule pre∫edinte.
Œn primul r‚nd, vreau s„ v„ mulþumesc pentru faptul c„ aþi acceptat s„ Óndrept„m o prim„ eroare a Legii nr. 215 cu privire la extinderea regimului incompatibilit„þilor de la art. 30 ∫i pentru consilierii judeþeni. Dar dac„ nu vom duce p‚n„ la cap„t acest proces, aceast„ modificare, aceast„ propunere legislativ„, practic, poate fi lipsit„ de eficienþ„.
De aceea vreau s„ v„ supun atenþiei Ón plen, aici, Ón faþa dumneavoastr„, necesitatea de a adopta ∫i forma modificat„ a articolelor 152 ∫i, implicit, 157 cu privire la regimul incompatibilit„þilor. ™i acum ne afl„m Ón faþa celui de al doilea obiectiv pe care l-am avut Ón vedere c‚nd
am propus aceast„ iniþiativ„ legislativ„, ∫i anume, dac„ dorim cu adev„rat s„ aplic„m legea Ón litera ∫i Ón spiritul ei, dac„ dorim cu adev„rat s„ lupt„m Ómpotriva corupþiei, dac„ dorim cu adev„rat s„ Ónl„tur„m aceast„ proliferare a corupþiei Ón administraþia local„, este nevoie de intervenþia noastr„ ferm„ prin m„suri legislative concrete.
Acum suntem pu∫i Ón faþa unei situaþii de acest gen. Dorim s„ facem ordine ∫i s„ demonstr„m c„ avem voinþ„ politic„ pentru a asana oarecum aceast„ situaþie care exist„ Ón administraþia local„ Ón privinþa dublului interes, interesului privat ∫i a interesului public, legat de consilierul local ∫i judeþean. V„ solicit„m s„ adoptaþi aceast„ modificare legislativ„.
Domnul pre∫edinte Dorneanu, cu tot respectul, a invocat pe bun„ dreptate, ca un jurist remarcabil ce este, Óntr-adev„r, principiile neretroactivit„þii legii, principiul continuit„þii Ón timp a actelor juridice. A∫ dori doar s„ Ói spun Domniei sale c„ regulile de procedur„ sunt de strict„ aplicare dup„ principiul _tempus regit actum_ ∫i ar trebui s„ fie aplicate imediat, o dat„ cu intrarea lor Ón vigoare. O dovad„ Ón acest sens, un alt argument, este tocmai ultima ordonanþ„ adoptat„ de c„tre Guvernul Rom‚niei cu privire la incompatibilitatea legat„ de calitatea de consilier local sau judeþean ∫i de aceea de a deþine relaþii de afaceri cu consiliile locale ∫i judeþene. Œn acest caz, nu se aplic„ principiul neretroactivit„þii?
Dup„ aceea∫i logic„ ar trebui ca aceast„ ordonanþ„ s„ nu existe. Dar iat„ c„ atunci c‚nd avem voinþ„ politic„ putem face lucruri care s„ vin„ s„ contribuie la asanarea, repet, vieþii din administraþia public„ local„, de a face ∫i de a Óncerca s„ stop„m aceast„ proliferare a corupþiei, a conflictelor de interese din administraþia local„.
De aceea noi v„ propunem s„ adopt„m aceast„ modificare a Legii nr. 215, prin art. 152 ∫i dup„ aceea, 157, pentru a curma definitiv acest conflict de interese care exist„ Ón acest moment Óntre consilierul local ∫i judeþean ∫i calitatea de funcþionar public Ón aparatul de specialitate al autorit„þilor administraþiei publice centrale sau locale, sau cu funcþia de manager sau membru Ón consiliul de administraþie al regiilor autonome, ori de conduc„tor al societ„þilor comerciale Ónfiinþate de consiliile locale sau de consiliile judeþene.