Monitorul Oficial·Partea II·20 februarie 2004
Dezbatere proiect de lege · respins
Emil Boc
Discurs
## V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œnainte de a intra pe fondul dezbaterii a∫ dori s„ invoc, domnule pre∫edinte, o problem„ de procedur„. Œn ce sens? Potrivit Constitu˛iei revizuite, una dintre Camerele Parlamentului are ultimul cuv‚nt, adic„ este Camera decizional„. Potrivit regulilor stabilite de c„tre noi, din acest punct de vedere, pentru acest proiect de lege, Camera decizional„ este Camera Deputa˛ilor. Acest lucru este recunoscut explicit de c„tre colegii no∫tri de la comisie ∫i trebuie s„ apreciem acest lucru, colegii de la Comisia pentru industrie ∫i servicii, care spun, Ón penultimul paragraf, îpotrivit prevederilor art.75 din Constitu˛ia Rom‚niei, proiectul de lege este de competen˛a decizional„ a Camerei Deputa˛ilor“. Deci o dat„ recunoscut acest lucru, competen˛a decizional„ apar˛ine Camerei Deputa˛ilor, de drept proiectul de lege trebuie trimis prima dat„ spre dezbatere ∫i adoptare la Senat.
Œn aceste condi˛ii, noi putem fi Camer„ decizional„.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 8/20.II.2004 Deci, domnule pre∫edinte, potrivit Constitu˛iei, trebuie s„ trimitem acest proiect de lege la Senat pentru dezbatere, urm‚nd a reveni la Camera Deputa˛ilor, unde noi, Ón calitate de Camer„ decizional„, vom avea ultimul cuv‚nt. Am procedat la fel ∫i cu proiectul de Lege privind voluntariatul Ón armat„, pe care l-am trimis la Senat. Apreciind c„ noi suntem Camera decizional„, deci va trebui s„ proceda˛i Ón consecin˛„.
Este vorba de Ordonan˛a Guvernului nr. 25/2004, deci este vorba de un proiect de aprobare a unei ordonan˛e dup„ revizuirea Constitu˛iei. Constitu˛ia a intrat Ón vigoare Ón 29 octombrie, e vorba de o ordonan˛„ de Guvern din perioada lunii ianuarie, nr. 25/2004, deci nu exist„ nici un alt argument legal ∫i constitu˛ional pentru a nu trimite proiectul de lege la Senat ∫i a-l dezbate noi, ca ∫i Camer„ decizional„, dup„ ce forul respectiv Ól va fi dezb„tut ∫i adoptat.
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.