Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 mai 2004
other · respins
Nicolae Popa
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œntr-adev„r, a∫a cum s-a sesizat aici, exist„ dou„ alineate noi la art. 46[2] din proiectul de lege. El prive∫te acest drept la pensie. Plenul Cur˛ii, care a ini˛iat o prim„ variant„ ∫i apoi a fost preluat„ de ini˛iatori, a studiat o asemenea practic„ la celelalte Cur˛i Constitu˛ionale din Europa ∫i dup„ a∫a ceva s-a inspirat atunci c‚nd s-a trecut Ón acest alineat prevederea amintit„.
Desigur, dumneavoastr„ urmeaz„ s„ aprecia˛i dac„ acest alineat va r„m‚ne Ón proiectul ∫i apoi Ón legea ce va fi adoptat„ de c„tre Senat, Ón calitate de Camer„ decizional„, Ón acest sens. El a trecut Ón discu˛ia de la Camera Deputa˛ilor.
Œn leg„tur„ cu p„strarea dreptului la pa∫aport diplomatic, este vorba de o chestiune care s-a discutat Ónainte de a se aborda de c„tre pre∫edintele statului chestiunea legat„ de dreptul fo∫tilor parlamentari Ón aceast„ materie. De aceea, urmeaz„ ca dumneavoastr„ s„ men˛ine˛i sau nu textul, av‚nd Ón vedere ∫i faptul c„ cei 9 judec„tori care formeaz„ Curtea Constitu˛ional„ ∫i care, din trei Ón trei ani, se reÓmprosp„teaz„ cu o treime din membrii s„i, au sau nu acest drept Ón continuare, av‚nd Ón vedere ∫i cele Ónvederate de c„tre reprezentantul Grupului Partidului Na˛ional Liberal din Senat.
Œn leg„tur„ cu bugetul, acest lucru nu este nou. ™i Ón reglementarea actual„ se prevede c„ institu˛ia, autoritatea de jurisdic˛ie constitu˛ional„ are un buget propriu, care este parte component„ din bugetul na˛ional. Nu este nici o noutate Ón aceast„ privin˛„. Este vorba de p„strarea unei dispozi˛ii existente. Aceasta este situa˛ia ∫i la Œnalta Curte de Casa˛ie ∫i Justi˛ie.
Acestea ar fi r„spunsurile.
V„ mul˛umesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.