Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2003
other
Emil Boc
Discurs
V„ mul ˛ umesc, domnule pre∫edinte, pentru c„ o s„ mai aduc un element nou Ón discu ˛ ie ∫i de aceea este foarte bine c„ domnul profesor Neagu o s„ poat„ la sf‚r∫it s„ fac„ o sintez„.
Eu a∫ vrea s„ corel„m prevederile art. 64 propuse cu cele de la art. 79 din Codul de procedur„ penal„, unde se spune a∫a: îPersoana obligat„ a p„stra secretul profesional nu poate fi ascultat„ ca martor cu privire la faptele ∫i Ómprejur„rile de care a luat cuno∫tin ˛ „ Ón exerci ˛ iul profesiei f„r„ Óncuviin ˛ area persoanei sau a organiza ˛ iei fa ˛ „ de care este obligat„ a p„stra secretul.“
Prevederile acestui articol au fost folosite ∫i interpretate Ón practic„ Ón sensul elimin„rii posibilit„ ˛ ii audierii unor persoane angajate Ón institu ˛ ii de stat ∫i cel mai adesea a func ˛ ionarilor Ministerului de Interne. Folosindu-se acest text, agen ˛ ii constatatori n-au fost audia ˛ i Ón instan ˛ ele de judecat„. Iat„ de ce este nevoie s„ introducem acum la art. 64 printre mijloacele de prob„ ∫i agen ˛ ii constatatori. V„ mai pot oferi Ónc„ un exemplu din practic„. Agentul de circula ˛ ie st„ pitit dup„ un copac ∫i vede el la o jum„tate de kilometru distan ˛ „ c„ ai trecut pe linie continu„ ∫i te opre∫te ∫i spune: îDomnule, ai trecut pe linie continu„!“ Dac„ faci proba, po ˛ i s„ demonstrezi c„ nu avea posibilitatea s„ vad„ de la o jum„tate de kilometru ∫i dup„ curb„ c„ tu ai trecut pe linie continu„ cu ma∫ina. Aduc‚ndu-l Ón instan ˛ „ ∫i pun‚nd ca mijloc de prob„ declara ˛ ia lui, evident c„ ea nu mai poate fi sus ˛ inut„. ™i atunci, c‚nd el va ∫ti c„ va putea fi chemat Ón instan ˛ „, nu va mai face abuzuri Ón completarea proceselor-verbale de constatare ∫i de aplicare a amenzilor sau a sanc ˛ iunilor contraven ˛ ionale prev„zute de Codul rutier. Deci este un mijloc suplimentar de prob„ ∫i cred c„ ceea ce a spus aici domnul Bolca∫ este foarte important. Practic, judec„torul este suveran. Important este ca noi s„-i d„m posibilitate judec„torului s„ aprecieze Ón manier„ egal„ toate probele aflate la dosar — ∫i acuzarea, ∫i ap„rarea.
Altfel, dac„ privim doar dintr-o singur„ perspectiv„, doar dintr-o singur„ parte, judec„torul este privat de a putea lua act, el cu ochii lui, ∫i de a-∫i forma o judecat„ cu privire la obiectul cauzei. Deci este nevoie pentru corelarea cu articolul 79, repet, utilizat Ón practic„ de c„tre Ministerul de Interne, pentru a refuza participarea Ón procesul penal.
V„ mul ˛ umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.