Monitorul Oficial·Partea II·9 iunie 2003
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ionel Olteanu
Discurs
V„ mul ˛ umesc, domnule pre∫edinte.
Raportul Comisiei juridice, de disciplin„ ∫i imunit„ ˛ i asupra propunerii legislative referitoare la instituirea Registrului de interese ale deputa ˛ ilor ∫i senatorilor.
Œn conformitate cu prevederile art. 89 din Regulamentul Camerei, Comisia juridic„, de disciplin„ ∫i imunit„ ˛ i a fost sesizat„ spre dezbatere Ón fond cu propunerea legislativ„ privind instituirea Registrului de interese ale deputa ˛ ilor ∫i senatorilor.
Comisia pentru drepturile omului, culte ∫i problemele minorit„ ˛ ilor na ˛ ionale, sesizat„ spre dezbatere ∫i avizare, a acordat aviz favorabil. Consiliul Legislativ a acordat aviz favorabil, cu unele observa ˛ ii ∫i propuneri.
Œn conformitate cu prevederile art. 60 din Regulamentul Camerei, Comisia juridic„, de disciplin„ ∫i imunit„ ˛ i a examinat propunerea legislativ„ Ón ∫edin ˛ a din 14 mai 2003.
Propunerea legislativ„ are ca obiect de reglementare instituirea Registrului de interese ale deputa ˛ ilor ∫i senatorilor, care s„ cuprind„ declara ˛ iile acestora privind interesele personale care ar putea s„ Ói influen ˛ eze Ón actul legislativ, precum ∫i instituirea obliga ˛ iei de a anun ˛ a Ónainte ∫i de a nu participa la dezbateri ∫i la votul unor acte normative unde ar avea un interes privat.
Analiz‚nd propunerea legislativ„, membrii comisiei au apreciat c„ unele prevederi contravin prevederilor constitu ˛ ionale, astfel: interzicerea ini ˛ ierii de c„tre parlamentari de propuneri legislative Ón care ace∫tia ar avea un interes personal contravine art. 73 alin. (1) din Constitu ˛ ie, conform c„ruia dreptul la ini ˛ iativ„ legislativ„ apar ˛ ine tuturor deputa ˛ ilor ∫i senatorilor, el put‚nd fi exercitat Ón orice domeniu, f„r„ posibilitatea de a fi limitat. Prin urmare, dac„ s-ar fi admis propunerea legislativ„, ar fi fost o Ónc„lcare grav„ a Constitu ˛ iei. Œn acela∫i sens, propunerea de interzicere a particip„rii deputa ˛ ilor ∫i
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 68/9.VI.2003 senatorilor la deliberarea ∫i la votarea proiectelor de legi Ón leg„tur„ cu care ar avea un interes personal ar putea fi Ón contradic ˛ ie cu caracterul constitu ˛ ional reprezentativ al mandatului parlamentar ∫i cu dispozi ˛ iile art. 74 din Constitu ˛ ie privind adoptarea legilor ∫i a hot„r‚rilor. Œn sf‚r∫it, norma re ˛ inut„ la art. 8 din propunere, potrivit c„reia refuzul de a depune declara ˛ ia privind interesele personale echivaleaz„ cu demisia de drept, nu este, f„r„ Óndoial„, conform„ normelor constitu ˛ ionale, care nu prev„d institu ˛ ia demisiei de drept. Ar fi trebuit, prin urmare, s„ modific„m Constitu ˛ ia pentru a putea admite o asemenea propunere legislativ„.
## Domnule pre∫edinte,
## Stima ˛ i colegi,
Œn concluzie, membrii comisiei au re ˛ inut totodat„ c„ Legea nr. 161/2003 reglementeaz„ Ón cuprinsul titlului IV conflictul de interese ∫i regimul incompatibilit„ ˛ ilor Ón exercitarea demnit„ ˛ ilor publice ∫i func ˛ iilor publice.