Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 septembrie 2004
other
Liana Elena Naum
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stima˛i colegi,
Aceast„ declara˛ie politic„ se dore∫te a fi un strig„t de ajutor adresat Ministerului Agriculturii, P„durilor ∫i Dezvolt„rii Rurale.
Œn zilele de 28 ∫i 29 august 2004, Dumnezeu ∫i-a Óntors fa˛a de la noi. A∫a am crezut pentru un moment, c‚nd furia naturii s-a dezl„n˛uit asupra Dobrogei. Pierderile omene∫ti nu au unitate de m„sur„. Ne-a durut pe to˛i cum a pierit un micu˛ de nou„ ani salv‚ndu-∫i fr„˛iorul. Dar, pe l‚ng„ aceast„ durere, mai sunt ∫i pierderile pe care le-au suferit oamenii. Astfel, pe raza jude˛ului Constan˛a au c„zut ploi toren˛iale de durat„, cu fenomene de b„ltire a apei, care au provocat c„derea ∫i distrugerea unor Ónsemnate suprafe˛e de culturi agricole.
Fenomenul de calamitate a culturilor s-a manifestat cu o mai mare intensitate pe raza localit„˛ilor Agigea,
Techirghiol, Pecineaga, Tuzla, Cump„na, Albe∫ti, Mircea Vod„, Cobadin, G‚rliciu, Pantelimon, Horia, unde valoarea pagubelor provocate culturilor agricole dep„∫e∫te 20 de miliarde de lei, fiind afecta˛i peste 1.100 de produc„tori agricoli. Totodat„, trebuie s„ ne g‚ndim c„ ace∫ti produc„tori agricoli nu au avut asigurate culturile agricole calamitate.
De aceea, se impune urgent acordarea unui ajutor b„nesc mai ales pentru produc„torii de legume din localit„˛ile sus-amintite. Œn speran˛a c„ acest strig„t de ajutor va fi auzit, v„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.