Monitorul Oficial·Partea II·23 iunie 2006
other · respins
Cornel Popa
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stima˛i colegi,
Legea privind aprobarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 202/2005 pentru aprobarea strategiei de privatizare a Companiei Na˛ionale îLoteria Rom‚n„“ — S.A. ∫i a Companiei Na˛ionale îImprimeria Na˛ional„“ — S.A., precum ∫i pentru modificarea actelor normative care reglementeaz„ regimul acestora a dat na∫tere unor dispute suficient de pronun˛ate Ón comisia noastr„, poate ∫i pentru c„ nu s-a Óndeplinit o procedur„ ∫i de aceea am cerut viciu de procedur„, Ón sensul c„ av‚nd Ón
vedere c„ au existat dou„ puncte de vedere nu concordante, ale Ministerului Justi˛iei ∫i ale Ministerului Finan˛elor Publice, noi am cerut un punct de vedere comun al acestora. Pentru c„ el n-a ap„rut Ón Comisia pentru politic„ economic„, reform„ ∫i privatizare, sigur c„ spiritele s-au Óncins ∫i cred c„ am viciat pu˛in sensul literei de lege.
De aceea eu cer, domnule pre∫edinte ∫i stima˛i colegi, s„ fi˛i de acord s„ trimitem din nou la comisie acest proiect de lege ∫i s„ ne aplec„m cu luciditate ∫i s„ l„s„m pu˛in pasiunea de o parte, sper‚nd, Ón egal„ m„sur„, c„, o dat„ ajuns la comisie acest proiect de lege, cele dou„ ministere vor Ón˛elege c„ este cazul s„ ne trimit„ un punct de vedere comun, ∫i s„ nu ne trimit„ Ón derizoriu, iar litera de lege s„ nu sufere.
Trec‚nd la analiza pe puncte, eu sunt convins c„ la aceast„ or„ n-am ajunge s„ elabor„m un act normativ care s„ fie bine articulat ∫i s„ satisfac„ punctul de vedere al celor dou„ ministere.
De aceea, cer din nou, domnule pre∫edinte, s„ fi˛i de acord, stima˛i colegi, de asemenea, s„-l retrimitem la comisie, spre a emite un punct de vedere competent.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.