Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 noiembrie 2003
other · respins
Radu Alexandru Feldman
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stima˛i colegi,
Cred c„ nimeni ∫i pentru nici un motiv nu poate cenzura dreptul de liber„ exprimare a unui senator.
De regul„, Ón cadrul grupurilor, ∫tim, exist„ unanimitate, dar pot fi situa˛ii Ón care un senator s„ aib„ un punct de vedere distinct de restul grupului. Mi se pare c„ este absolut normal ca acel senator s„ aib„ libertatea s„-∫i exprime Ón fa˛a plenului punctul de vedere.
Pentru aceste ra˛iuni am depus amendamentul prin care am ad„ugat îla dezbaterile generale ale unei
propuneri legislative, Ón afara reprezentantului grupului parlamentar, ∫i alte interven˛ii din cadrul grupului, pentru a sus˛ine punctul de vedere“.
Aceasta mi se pare, repet, forma de a respecta dreptul de liber„ exprimare. Œn eventualitatea Ón care ve˛i subscrie la aceast„ prevedere, atunci, mi se pare c„, de la sine, punctul al doilea al articolului se elimin„, pentru c„ consfin˛e∫te doar ca o excep˛ie dreptul de liber„ exprimare, ceea ce mie mi se pare c„ trebuie s„ fie chiar regula, ∫i nu excep˛ia.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.