Monitorul Oficial·Partea II·10 noiembrie 2006
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Petru Andea
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stima˛i colegi,
Dac„ ar fi s„ Ómprumut limbajul pe care-l folosesc colegii de la Comisia pentru munc„ ∫i protec˛ie social„ atunci c‚nd vorbesc despre pensii, ∫i Ón Ónv„˛„m‚nt avem trei piloni: unul este con˛inutul Ónv„˛„m‚ntului; al doilea este infrastructura; ∫i al treilea este, f„r„ Óndoial„, salarizarea.
S-a reu∫it Ón acest an ca cel pu˛in pentru al doilea pilon s„ se treac„ la curba de inflexiuni, la aprecieri pozitive. Deci, Ón general, se poate considera c„ problema infrastructurii este Ón curs de rezolvare.
N-a∫ vrea Óns„ s„ r„m‚nem ca Ón urm„ cu c‚teva zeci de ani, Ón care problema oamenilor s„ fie Óntotdeauna ultima ∫i, eventual, pasat„ tot Óntr-un viitor mai mult sau mai pu˛in Óndep„rtat.
Noi consider„m c„ dac„ s-au putut g„si pentru 2006 resurse bugetare Ón valoare de circa 25% cre∫teri pentru tot Ónv„˛„m‚ntul, faptul c„ nimic din aceste resurse nu a mers c„tre al treilea pilon, ∫i care este — conform Programului îLisabona“ — acum cel mai important, investi˛ia Ón capitalul uman, este o sc„pare ∫i o sc„dere.
Este motivul pentru care Grupul parlamentar al P.S.D. a sprijinit ∫i sprijin„ ini˛iativa de a dirija 5% din fondul de salarii c„tre salarizarea cadrelor didactice Ónc„ din acest an, m„ refer la ultimele trei luni: octombrie, noiembrie, decembrie.
Pentru c„ nu s-au g„sit Ónc„ toate resursele, domnul coleg Tab„r„ avea dreptate, suntem ∫i noi de acord s„ retrimitem la comisie aceast„ ini˛iativ„ legislativ„, Ón speran˛a Óns„ c„ vom g„si solu˛ii s„ o aprob„m.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.