Monitorul Oficial·Partea II·18 octombrie 2004
other · respins
Radu Damian
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte. Stimate domnule deputat,
Urmare Óntreb„rii formulate de dumneavoastr„, v„ comunic„m urm„toarele: alegerile derulate Ón universit„˛i, cu unele excep˛ii, au avut loc Ón termenul fixat prin ordin de ministru. Exist„ c‚teva situa˛ii Ón care universit„˛i de stat nu au reu∫it s„ gestioneze foarte bine procesul de alegeri, ceea ce a necesitat interven˛ia ministerului. Acolo unde comunitatea academic„ a cooperat, s-a reu∫it desf„∫urarea alegerilor ∫i constituirea legal„ a structurilor de conducere.
Œn prezent, 4 universit„˛i din 49 au beneficiat de o prelungire stabilit„ prin ordin de ministru, p‚n„ la data de 1 octombrie 2004. Un num„r de 3 universit„˛i de stat,
printre care ∫i Universitatea din Bucure∫ti, prin ordin al ministrului au beneficiat de o prelungire, toate p‚n„ la 1 octombrie, pentru a organiza ∫i finaliza alegerea rectorului.
Acestea nu au transmis p‚n„ Ón prezent dosarele de confirmare. P‚n„ Ón prezent nu s-au primit dosarele de confirmare de la urm„toarele universit„˛i: Universitatea din Bucure∫ti, Universitatea de ™tiin˛e Agricole ∫i Medicin„ Veterinar„ a Banatului din Timi∫oara, ™coala Na˛ional„ de Studii Politice ∫i Administrative din Bucure∫ti.
Universitatea din Bucure∫ti a beneficiat de prelungirea duratei p‚n„ la 1 octombrie, conform Ordinului ministrului educa˛iei ∫i cercet„rii nr. 4167/30 iunie 2004.
Œn ce prive∫te exercitarea func˛iei de decan al Facult„˛ii de Geografie din Bucure∫ti de c„tre domnul profesor dr. Mihai Eleni˛, din r„spunsul dat de Rectoratul Universit„˛ii rezult„ c„ i s-a solicitat domnului Eleni˛ s„ exercite atribu˛iile de decan interimar p‚n„ la organizarea de noi alegeri.
Din informa˛iile primite, rezult„ c„ nu exist„ candida˛i pentru cele dou„ func˛ii, respectiv de rector ∫i de decan al Facult„˛ii de Geografie.
Universitatea de ™tiin˛e Agricole ∫i Medicin„ Veterinar„ a Banatului din Timi∫oara beneficia de o prelungire a duratei alegerilor p‚n„ Ón 1.10.2004, conform ordinului ministrului educa˛iei ∫i cercet„rii nr. 4166/30 iunie 2004.
Prin adresa ministerului nr. 38.895, adresa nr. 38364/7.10.2004, universit„˛ii i s-a solicitat transmiterea dosarului mai sus-men˛ionat, pentru a putea verifica respectarea prevederilor ordinului mai sus-men˛ionat.
™coala Na˛ional„ de Studii Politice ∫i Administrative din Bucure∫ti a beneficiat de o prelungire a duratei alegerilor p‚n„ la 1.10.2004, conform ordinului ministrului nr. 4167/30 iunie 2004. Œn prezent, la nivelul universit„˛ii s-a finalizat procedura de modificare a Cartei universitare, urm‚nd s„ se desf„∫oare alegerile Ón baza prevederilor acesteia.
Men˛ion„m c„, Ón prezent, Óntre Universitatea de Medicin„ ∫i Farmacie îVictor Babe∫“ din Timi∫oara ∫i Ministerul Educa˛iei ∫i Cercet„rii exist„ un proces aflat pe rolul Œnaltei Cur˛i de Casa˛ie ∫i Justi˛ie, care are ca obiect anularea ordinului ministrului de neconfirmare a domnului profesor universitar Iosif ™tefan Dr„gulescu, Ón calitate de rector, ∫i de prelungire a duratei alegerilor la aceast„ universitate, proces care urmeaz„ s„ se solu˛ioneze de c„tre instan˛ele judec„tore∫ti. Ulterior, urmeaz„ a se pune Ón aplicare hot„r‚rea instan˛elor judec„tore∫ti legal Ónvestite.