Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 martie 2002
other · adoptat
Emil Boc
Discurs
V„ mulþumesc, domnule pre∫edinte.
Textul de la punctul 21 se refer„ la art. 31 din lege cu privire la atribuþiile ce-i revin, potrivit legii, poliþistului, ∫i anume este vorba de acea prevedere potrivit c„reia are dreptul s„ conduc„ la sediul poliþiei pe aceia care prin acþiunile lor pericliteaz„ viaþa persoanelor, ordinea public„ sau alte valori sociale. Sunt trei soluþii: una propus„ de Camera Deputaþilor, una propus„ de Senat ∫i una propus„ de comisia de mediere ca text comun.
Personal, a∫ susþine punctul de vedere exprimat de Camera Deputaþilor, pentru urm„torul considerent: Ón textul comun propus de c„tre comisia de mediere, precum ∫i Ón textul adoptat de Senat, practic, avem de-a face cu o Ónc„lcare a prevederilor Constituþiei, Ón sensul c„, potrivit Constituþiei, potrivit art. 23, reþinerea unei persoane nu poate dura mai mult de 24 de ore. Or, calificarea acestei reþineri ca m„sur„ administrativ„ Ón ambele variane ∫i la Senat, ∫i la comisia de mediere, practic, ne poate conduce la urm„toarea situaþie: o persoan„ este reþinut„ 24 de ore pentru a se g„si datele cu privire la identificarea persoanei, iar dup„ 24 de ore mai poate fi luat„ o m„sur„, de aceast„ dat„ de natur„ penal„, de reþinere, dup„ care se poate merge mai departe spre arestare.
Practic, Ón acest moment, prin aceast„ form„, Ónc„lc„m textul Constituþiei, care spune c„, Ón nici o situaþie, reþinerea unei persoane nu poate dep„∫i 24 de ore. De aceea, consider c„ varianta Camerei Deputaþilor, f„r„ a fi perfect„, dar nu mai putem interveni Ón acest moment pe text, las„ posibilitatea de a Ónþelege c„ aceast„ reþinere este Ón condiþiile Constituþiei ∫i are ∫i avantajul c„ precizeaz„ c„ se respect„ dreptul la ap„rare. Or, este cunoscut faptul c„, potrivit Constituþiei, dreptul la ap„rare este consacrat ∫i garantat Ón tot cursul procesului penal, adic„ de la faza primei declaraþii p‚n„ la Óncheierea prin sentinþa definitiv„.
De aceea, v„ propun dumneavoastr„ spre analiz„ ∫i spre vot, evident, soluþia Camerei Deputaþilor, care sun„ a∫a: îS„ conduc„ la sediul poliþiei pe cei care prin acþiunile lor pericliteaz„ viaþa persoanelor, ordinea public„ sau alte valori sociale, precum ∫i persoanele suspecte de s„v‚r∫irea unor fapte ilegale, a c„ror identitate nu a putut fi stabilit„. Verificarea situaþiei acestora ∫i luarea, dup„ caz, a m„surilor legale se realizeaz„ cu respectarea dreptului la ap„rare Ón cel mult 24 de ore“.
Deci aici avem m„car potenþial ∫ansa s„ Ónþelegem c„ ar fi vorba de o reþinere Ón condiþiile Constituþiei, ∫i nu a∫a cum se spune Ón textul comun, c„ am avea de-a face cu o m„sur„ administrativ„ care ar preceda de fapt m„sura reþinerii.
Iat„ de ce v„ propun dumneavoastr„ spre analiz„ textul Camerei Deputaþilor, care este constituþional, ∫i nu textul Senatului sau varianta comisiei de mediere care, dup„ p„rerea mea, are accente de neconstituþionalitate. V„ mulþumesc, domnule pre∫edinte.