Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 noiembrie 2005
procedural · retras
Frunda György
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
V„ mul˛umesc.
Domnule pre∫edinte,
Trebuie s„ spun c„ domnul senator Ungureanu are dreptate Ón sus˛inerea dumnealui.
Œn vechea prevedere a procedurii penale, Óntr-adev„r, actele premerg„toare erau sanc˛ionabile doar Ón anumite cazuri pentru infrac˛iuni grele ∫i, Óntr-adev„r, existau anumite prevederi Ón care se puteau folosi, chiar pe baza Codului de procedur„ penal„, Ón aceast„ faz„, anumite persoane pentru descoperirea preg„tirii infrac˛iunilor.
Ordonan˛a face un pas Ón plus pentru sincronizarea legisla˛iei rom‚ne∫ti cu legisla˛ia Uniunii Europene ∫i, Óntr-adev„r, se trece de la cazuri speciale, concrete, c‚nd actele preparatorii erau incriminate, la generalitatea incrimin„rii actelor preparatorii.
Da, ave˛i dreptate, despre asta este vorba, aceasta este voin˛a legiuitorului cu care comisia a fost de acord.
Este un alt punct de vedere juridic Ón lumea de ast„zi, c‚nd criminalitatea a crescut foarte mult, c‚nd exist„ o corup˛ie cvasi-generalizat„ ∫i, Ón ˛ara noastr„, din p„cate, ai nevoie de instrumente procedurale mai eficiente de combatere a acesteia.
De aceea, s-a introdus acest lucru, ave˛i dreptate, dar aceasta este dorin˛a ∫i posibilitatea prevenirii ∫i descoperirii infrac˛iunilor Ón faz„ incipient„.
Suntem Ómpotriva amendamentului propus de domnul senator ∫i pentru men˛inerea textului, a∫a cum a fost amendat de c„tre cele dou„ comisii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.