Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2006
other · respins
Verginia Vedina∫
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Vreau s„ fac, de la Ónceput, precizarea c„ obiectul celor dou„ Óntreb„ri mi-a fost sugerat de cet„˛eni din jude˛ul Bihor, pe care Ói reprezint Ón Senatul Rom‚niei.
O prim„ Óntrebare este adresat„ domnului ministru Teodor Atanasiu, ministrul ap„r„rii na˛ionale, ∫i ea vizeaz„ statutul unei categorii de persoane care Ónc„ se mai reg„se∫te Ón Rom‚nia, ∫i anume orfanii de r„zboi.
Mi s-a sesizat faptul c„ aceast„ categorie de persoane nu prime∫te nici un drept ∫i nici o form„ de sprijin, motiv pentru care solicit s„ se precizeze dac„ legile statului prev„d vreo form„ de sprijin, iar dac„ nu, ce demersuri inten˛ioneaz„ s„ fac„ Guvernul pentru ca ei s„ primeasc„ astfel de forme de ajutor.
O alt„ Óntrebare este adresat„ ministrului finan˛elor publice ∫i vizeaz„ regimul de impozitare al administratorilor din cadrul asocia˛iilor de proprietari, dac„ este vorba despre un regim care se aplic„ persoanelor fizice autorizate sau de un regim care se aplic„ persoanelor care realizeaz„ venituri din activit„˛i independente.
Am ∫i o interpelare, dac„ Ómi da˛i cuv‚ntul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.