Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2006
procedural · respins
Doru Ioan T„r„cil„
Aprobarea programului de lucru ∫i a ordinii de zi
Discurs
V„ mul˛umesc, domnule secretar.
Œn leg„tur„ cu proiectul de lege, mai ave˛i interven˛ii? Dac„ nu mai sunt interven˛ii, v„ rog s„ observa˛i c„ nu au fost formulate amendamente.
Legea are caracter de lege ordinar„. Raportul este de respingere.
V„ rog s„ v„ exprima˛i prin vot asupra raportului ∫i asupra proiectului de lege. V„ rog s„ vota˛i.
Am spus c„ raportul comisiei este de respingere.
Cu 46 de voturi pentru ∫i 8 Ómpotriv„, raportul comisiei este adoptat ∫i, pe cale de consecin˛„, propunerea legislativ„ pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 44/1994 este respins„.
Rog colegii senatori s„ voteze, fiindc„ sunt mai mul˛i colegi Ón sal„ dec‚t cei care ∫i-au exprimat votul.
La punctul 37 Ón ordinea de zi avem Ónscris„ propunerea legislativ„ pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de r„zboi, precum ∫i unele drepturi ale invalizilor ∫i v„duvelor de r„zboi, astfel cum a fost republicat„ Ón Monitorul Oficial, Partea I, nr. 783 din 28.X.2002.
Ini˛iator, domnul deputat Vasile Pu∫ca∫.
Comisia sesizat„ Ón fond, Comisia pentru munc„, familie ∫i protec˛ie social„.
Dac„ nu este domnul deputat prezent, rog, raportul comisiei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.