Monitorul Oficial·Partea II·22 decembrie 2006
Informare · respins
Bogdan Olteanu
Discurs
V„ mul˛umesc foarte mult, domnule deputat.
Ambele propuneri sunt importante, m-am consultat ∫i cu pre∫edin˛ii de comisii, ∫i cu reprezentan˛ii grupurilor parlamentare. V„ fac, cu toate acestea, o propunere, dat fiind c„, Ón consultare cu Senatul, am stabilit ca m‚ine s„ avem lucru Ón plenul Camerelor separat, ∫i nu Ón Camere reunite, urm‚nd ca bugetul s„ fie reluat luni — deci m‚ine vom avea zi de plen —, v-a∫ propune s„ c„dem de acord, ca principiu, ca m‚ine s„ discut„m aceste dou„ proiecte la Ónceputul zilei, urm‚nd ca ast„zi aceast„ propunere s„ fie aprobat„ ∫i de Biroul permanent, ∫i de Comitetul liderilor. Practic, Ón aceast„ s„pt„m‚n„, cele dou„ propuneri vor fi finalizate.
Dac„ sunte˛i de acord?
V„ mul˛umesc.
Intr„m, atunci, Ón ordinea de zi.
La punctul 2, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului semnat la Bucure∫ti la 25 septembrie 2006 privind amendarea Acordului Central European de Comer˛ Liber (C.E.F.T.A.), adoptat la Cracovia la 21 decembrie 1992.
Legea are caracter ordinar.
Suntem Ón procedur„ de urgen˛„, prim„ Camer„ sesizat„.
Proiectul are un caracter prioritar, ca urmare a faptului c„ la 1 ianuarie ar trebui s„ intre Ón vigoare. Este un tratat interna˛ional la care Rom‚nia este parte. Din c‚te Ón˛eleg nu este finalizat raportul comisiei. S-a stabilit, Óns„, Ón Biroul permanent s„ se lucreze f„r„ raport. Discut„m, de aceea, pe articole.
Dac„ sunte˛i de acord cu titlul legii?
Obiec˛ii, observa˛ii, comentarii? Nu sunt.
Aprobat.
Articolul unic.
Aprobat.
Proiectul r„m‚ne la vot final.
Propunerea legislativ„ pentru alegerea reprezentan˛ilor Rom‚niei Ón Parlamentul European.
Legea are caracter organic.
Procedur„ de urgen˛„.
Prioritate de integrare.
Suntem Camer„ decizional„.
Œmpreun„ cu propunerea legislativ„ privind organizarea ∫i desf„∫urarea alegerilor pentru Parlamentul European.
Raportul comun pentru ambele proiecte este Ónc„ Ón lucru, urm‚nd a vedea dac„ poate fi introdus m‚ine pe ordinea de zi, dac„ nu, Ón cursul s„pt„m‚nii viitoare.
Propunerea legislativ„ pentru modificarea ∫i completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Legea are caracter organic.
Raport de adoptare din partea Comisiei pentru Ónv„˛„m‚nt.
- Suntem prim„ Camer„ sesizat„.
Dac„ ini˛iatorul dore∫te s„ intervin„? Nu dore∫te. Din partea comisiei, domnul Andea? V„ rog frumos. Din partea comisiei, domnul deputat Petru Andea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.