Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 noiembrie 2004
other · retras
Doru Ioan T„r„cil„
Discurs
V„ mul˛umesc foarte mult, domnule pre∫edinte.
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Œn scopul diminu„rii riscului de ∫omaj Ón r‚ndul absolven˛ilor institu˛iilor de Ónv„˛„m‚nt ∫i al combaterii fenomenelor de migra˛ie a for˛ei de munc„ provenind din r‚ndul acestei categorii sociale, se impune intensificarea m„surilor pentru stimularea angajatorilor care Óncadreaz„ Ón munc„ absolven˛i ai institu˛iilor de Ónv„˛„m‚nt.
Œn acest sens, propunerile de modificare ∫i completare a legii prev„d ca angajatorii care Óncadreaz„ absolven˛i ai institu˛iilor de Ónv„˛„m‚nt, Ón condi˛iile prev„zute de Legea nr. 76/2002, s„ primeasc„ pentru fiecare an de continuare a raporturilor de munc„ sau de serviciu cu ace∫tia un ajutor financiar egal cu suma aferent„ contribu˛iilor sociale datorate pentru aceste persoane ∫i virate conform legii.
Ajutorul financiar men˛ionat poate fi acordat pe o perioad„ de cel mult doi ani dup„ Óndeplinirea obliga˛iei de a men˛ine raporturile de munc„ sau de serviciu ale acestora, trei ani de la data Óncheierii contractelor individuale de munc„. Sumele cuvenite se acord„ din bugetul asigur„rilor pentru ∫omaj, cu condi˛ia ca angajatorii beneficiari s„ nu fi Ónregistrat debite din plata contribu˛iilor sociale ∫i s„ vireze la cerere, Ón termen de 90 de zile de la data aprob„rii cererii.
Prin Legea nr. 343/2004 pentru modificarea ∫i completarea Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 102/1999 privind protec˛ia special„ ∫i Óncadrarea Ón munc„ a persoanelor cu handicap, num„rul de angaja˛i ai agen˛ilor economici care au obliga˛ia de a Óncadra Ón munc„ persoane cu handicap se modific„ de la cel pu˛in 100 la cel pu˛in 75 ∫i, totodat„, se instituie Ón sarcina autorit„˛ilor ∫i a institu˛iilor publice care au cel pu˛in 25 de func˛ii contractuale obliga˛ia de a angaja persoane cu handicap.
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigur„rilor pentru ∫omaj ∫i stimularea ocup„rii for˛ei de munc„, cu modific„rile ∫i complet„rile ulterioare, prevede la art. 85 alin. 2 c„ angajatorii care au sub 100 de salaria˛i ∫i Óncadreaz„ Ón munc„, pe durat„ nedeterminat„, persoane cu handicap primesc o subven˛ie din bugetul asigur„rilor pentru ∫omaj.
Da, v„ mul˛umesc.
Rog, punctul de vedere al Comisiei pentru munc„, familie ∫i protec˛ie social„.
O invit pe doamna vicepre∫edinte Rodica ™elaru s„ prezinte raportul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.