Monitorul Oficial·Partea II·28 noiembrie 2003
other · adoptat
Cristian Dumitrescu
Discurs
V„ mul˛umesc. O s„ Óncerc, domnule pre∫edinte. Domnule pre∫edinte de ∫edin˛„,
Stima˛i colegi,
Una din ∫tirile calde preluate de mass-media cu not„ de ironie este cea potrivit c„reia importan˛i lideri ai opozi˛iei au intrat Ón tagma prezic„toarelor sau mai precis a proorocilor, mama Omida ∫i alte asemenea ei, f„r„ s„ mai vorbim despre profesorul Brucan, au r„mas Ón urma capacit„˛ilor unor astfel de politicieni de a anticipa evenimentele, ∫i nu orice fel de evenimente, ci doar acelea care sunt esen˛iale pentru perioada care urmeaz„.
Trec peste previziunea de-a dreptul patriotic„ referitoare la faptul c„ statul rom‚n va pierde procesul cu firma american„ îNoble Ventures“ ∫i m„ refer exclusiv la afirma˛ia potrivit c„reia vom avea de-a face cu o campanie electoral„ murdar„.
Singurul exemplu la care s-a recurs Ón sus˛inerea acestei afirma˛ii este trecerea unui num„r important de primari, este adev„rat, de la alte partide la P.S.D.
Ce este murdar aici, a∫ Óntreba eu? Am putea s„ amintim c„ mul˛i membri, spre exemplu ai P.N.L.-ului, au f„cut parte din alte numeroase forma˛iuni politice, iar faptul, cel pu˛in mie, nu mi se pare a fi imputabil.
Via˛a noastr„ politic„, din p„cate, nu s-a stabilizat Ónc„ Óntr-o asemenea m„sur„ Ónc‚t s„ nu existe un flux continuu migratoriu Óntre partide.
Sigur c„ a∫ putea s„ dau ∫i o serie de alte exemple ∫i nu este Ón inten˛ia mea s„ recurg la procese de inten˛ie, dar, a∫a cum se desf„∫oar„ lucrurile, elementele unei campanii nu tocmai curate apar chiar Ón r‚ndurile unor personalit„˛i ale opozi˛iei, c‚nd fac tot felul de afirma˛ii nefondate, multe din ele procese de inten˛ie, cum ar fi catalogarea bugetului pe anul viitor drept un buget electoral.
Œn ceea ce ne prive∫te pe noi, social-democra˛ii, consider„m c„ ˛ara noastr„ nu are nevoie de o campanie electoral„ nici prematur„ ∫i nici murdar„ ∫i nu vom c„dea Ón capcana care ni se Óntinde. Nu vom r„spunde cu vulgarit„˛i, cu acuza˛ii nefondate, cu manevre oculte. Ne vom sus˛ine propriile programe Ón cei mai riguro∫i termeni cu putin˛„.
Nu v„ consider„m, stima˛i colegi din opozi˛ie, nici du∫mani, nici adversari, ci competitori. S„ respect„m regulile jocului democratic, ale comportamentului civilizat, s„ evit„m tot ceea ce ar putea duce la o campanie electoral„ murdar„.
Iat„, acesta este mesajul meu ∫i poate c„ nu a∫ fi f„cut aceast„ declara˛ie dac„ nu ar fi fost acesta cel mai bun prilej de a ne aminti c„ a existat Ón Parlamentul Rom‚niei un mare om politic, Ón perioada post-decembrist„, senatorul Ionel Stoica, care, cu
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 149/28.XI.2003 adev„rat„ previziune politic„, a lansat, Ónc„ din 1993, Codul deontologic al parlamentarului, adev„rat„ cart„ a comportamentului omului politic Ón via˛a politic„ postdecembrist„ care, de atunci ∫i p‚n„ acum, nu Ónceteaz„, iat„, s„ devin„ extrem de actual„.