Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 iunie 2005
other
Mihai Constantin ™eitan
Discurs
V„ mul˛umesc pentru cele spuse. Trebuie s„ v„ spun c„ din momentul sf‚r∫itului lui 2005 nu vor mai exista pensii preferen˛iale, pentru c„ toate pensiile Ón plat„ acum se recalculeaz„ pe aceea∫i baz„.
Œn al doilea r‚nd, asisten˛a social„ sigur nu se leag„ de pensii. Acea asisten˛„ social„ se acord„ pe anumite sisteme ∫i analize sociale, c„tre cei care ar avea nevoie.
Categoric, ave˛i dreptate, sunt multe situa˛ii Ón care banii aceia nu se duc ˛intit la cei care au efectiv nevoie, dar trebuie s„ existe acel ajutor social chiar ∫i pentru pensionarii cu pensii foarte mici, care nu au putut s„ contribuie dec‚t pu˛in.
Œn ceea ce prive∫te salariile, sigur suntem Óntr-o economie de pia˛„ Ón care salariile pot avea o dispersie foarte mare. Dac„ v„ referi˛i la salariile din domeniul public sau din sistemul bugetar, sigur c„ acolo este alt„ discu˛ie ∫i ele nu ar trebui s„ se ridice la astfel de niveluri, dar Ón sistemul privat e greu s„ intervin„ statul. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.