Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 septembrie 2004
procedural · respins
Marin Dinu
Aprobarea programului de lucru
Discurs
V„ mul˛umesc pentru interven˛ie. Consult dac„ mai sunt interven˛ii?
Dac„ nu mai sunt, declar Óncheiate dezbaterile generale.
V„ rog s„ observa˛i c„ raportul celor dou„ comisii sesizate Ón fond nu con˛ine amendamente, este vorba de un proiect de lege ordinar„.
V„ supun spre adoptare raportul celor dou„ comisii. V„ rog s„ vota˛i.
Cu 79 de voturi pentru ∫i dou„ voturi Ómpotriv„, raportul celor dou„ comisii a fost adoptat.
V„ rog s„ vota˛i proiectul de lege Ón ansamblul lui.
Cu 82 de voturi pentru, a fost adoptat proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural.
La punctul 15 din ordinea de zi avem proiectul de Lege privind Codul de conduit„ a personalului contractual din autorit„˛ile ∫i institu˛iile publice.
Rog reprezentantul Guvernului s„ prezinte punctul de vedere.
## **Domnul Mircea Alexandru** — _secretar de stat_
_Ón Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor_ **:**
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Prezentul proiect vine Ón completarea legisla˛iei privind stabilirea unor standarde de conduit„ pentru personalul din administra˛ia public„ eviden˛iate ca bune practici ∫i la personalul contractual din autorit„˛ile ∫i institu˛iile publice.
Normele prescrise de lege sunt similare func˛ionarilor publici, dar au Ón vedere personalul contractual Óncadrat Ón compartimentele cu activit„˛i administrativ-gospod„re∫ti, dar ∫i personalul din autorit„˛ile ∫i institu˛iile publice care nu au statut de func˛ionari publici.
Necesitatea actului normativ deriv„ din principiul tratamentului egal acordat tuturor categoriilor de personal care Ó∫i desf„∫oar„ activitatea Ón cadrul autorit„˛ilor ∫i institu˛iilor publice ∫i din faptul c„ cele mai dese situa˛ii de conduit„ neadecvat„ cu statut de angajat al autorit„˛ii publice au fost semnalate Ón r‚ndul consilierilor personali, precum ∫i Ón r‚ndul personalului contractual, ∫i legea are ni∫te obiective generoase, aplicabilitatea legii tuturor angaja˛ilor personalului contractual al autorit„˛ilor ∫i institu˛iilor publice, precum ∫i regiilor societ„˛ilor na˛ionale cu capital de stat, cre∫terea credibilit„˛ii autorit„˛ilor ∫i institu˛iilor publice, reglementarea procedurilor disciplinare ∫i desemnarea autorit„˛ilor publice responsabile cu monitorizarea implement„rii ∫i aplic„rii prevederilor legii ∫i a∫a mai departe.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.