Monitorul Oficial·Partea II·4 martie 2004
other · respins
Puiu Ha∫otti
Discurs
V„ mul˛umesc. Sper s„ m„ Óncadrez, domnule pre∫edinte.
Declara˛ia mea se intituleaz„ îDore∫te oare P.S.D. integrarea Rom‚niei Ón Uniunea European„?“
Precizez c„ aceast„ declara˛ie politic„ nu este o reac˛ie la declara˛ia neru∫inat„ a Despinei Neagoe, purt„toarea de cuv‚nt a Guvernului N„stase. Este o declara˛ie care exprim„ incertitudinea ce fr„m‚nt„ tot mai mul˛i observatori ai evolu˛iei Rom‚niei.
fiara noastr„ se afl„ ast„zi Óntr-o situa˛ie ce ar fi fost incredibil„ acum patru ani, a ajuns Ón mod oficial Ón urma Bulgariei Ón cursa pentru Europa. Ceea ce nimeni nu ar fi crezut s-a Ónt‚mplat. Oficialii europeni au abandonat calea observa˛iilor subtile, diplomatice. Numai c„, Ón fiecare zi, Rom‚nia, ∫i nu P.S.D., prime∫te o nou„ lovitur„. Declara˛iile tot mai pu˛in diplomatice, tot mai tran∫ante, vin at‚t din partea Uniunii Europene, c‚t ∫i din partea Statelor Unite ale Americii.
Cum s-a ajuns aici? Cum a reu∫it Rom‚nia, Ón doar patru ani, s„ se afle Ón situa˛ia Ón care s„ se discute oficial despre suspendarea negocierilor de aderare?
R„spunsul lui Adrian N„stase poate fi pentru cei neaviza˛i incredibil pentru un prim-ministru. Pre∫edintele P.S.D. a vorbit mai Ónt‚i despre un complot interna˛ional Ón favoarea intereselor Turciei ∫i a ajuns acum s„ pun„ totul pe seama înervozit„˛ii“ oficialilor europeni, intervenit„ bineÓn˛eles din cauze exterioare Rom‚niei. Pe scurt, nu exist„ probleme reale, iar singurele îmici“ disfunc˛ionalit„˛i sunt opozi˛ia, presa ∫i neseriozitatea parlamentarilor europeni, insuficient ∫i incorect informa˛i.
Exist„ Óns„ ∫i o alt„ posibil„ explica˛ie. Poate c„ nu numai corup˛ia ∫i incompeten˛a ne-au adus Ón aceast„ situa˛ie. Poate c„ personajele oculte din P.S.D. au hot„r‚t c„ este mai important„ conservarea st„rii de lucruri actuale aduc„toare de beneficii materiale: administra˛ia public„ acaparat„ Ón totalitate, jude˛e Óntregi Ónfeudate, via˛a economic„ aservit„ intereselor pesediste, justi˛ia, un soldat disciplinat al partidului, pe scurt tot ce mi∫c„ Ón Rom‚nia mi∫c„ doar la comand„ pesedist„. Integrarea Ón Uniunea European„ ar Ónsemna reguli stricte, legalitate, ordine, onoare, toate contrare esen˛ei P.S.D.
Se pune a∫adar Óntrebarea: au decis oare Adrian N„stase ∫i colaboratorii s„i intimi s„ obstruc˛ioneze procesul de integrare european„? Œntrebarea are o ra˛iune, doar Ón acest mod s-ar putea explica toate ac˛iunile acestui partid, Ónt‚rzierea negocierilor, unde Rom‚nia nu are nici un capitol Ónchis definitiv, neaplicarea acquis-ului comunitar adoptat deja, Ónc„lcarea moratoriului asupra adop˛iilor interna˛ionale, refuzul reformelor. Am putea Ón˛elege atunci, ∫i noi ∫i oficialii europeni, de ce Guvernul P.S.D. a Ón∫elat sistematic Europa.
Poate c„ P.S.D. a Ón˛eles c„ integrarea Ón Uniunea European„ va zdruncina din temelii Óntreaga îfamilie“ pesedist„. Justi˛ia va deveni dreapt„ ∫i mult mai independent„, presiunile asupra presei ∫i agen˛ilor economici se vor diminua considerabil, administra˛ia public„ ar deveni cu adev„rat îpublic„“, alegerile nu ar mai putea fi fraudate, minciuna sfruntat„ nu ar mai fi politic„ de stat, iar, cel mai important, legea va Óncepe s„ fie respectat„ ∫i aplicat„. Dac„ au Ón˛eles c‚t au de pierdut, este posibil s„ fi decis s„ lupte pentru interesele lor, nu pentru interesele Rom‚niei. Nu ar fi pentru prima oar„!