Monitorul Oficial·Partea II·23 februarie 2006
Informare · retrimis
Kibedi Katalin Barbara
Discurs
V„ mul˛umesc.
Stimate domnule deputat,
V-am comunicat ∫i Ón scris r„spunsul la Óntrebarea dumneavoastr„ referitoare la modul Ón care a fost privatizat Complexul Zootehnic R„scruci apar˛in‚nd S.C. Ovinex — S.A. din jude˛ul Cluj.
Din p„cate, Ministerul Justi˛iei nu are atribu˛ii efective Ón ceea ce prive∫te privatizarea nici uneia dintre societ„˛ile comerciale, deci punctual nici cu privire la acest complex, Óns„ Ón r„spunsul Ón scris v-am comunicat ce anume a f„cut Ministerul Justi˛iei pentru a eficientiza activitatea societ„˛ilor comerciale ∫i mai ales pentru prevenirea ∫i sanc˛ionarea unor fapte de natur„ penal„, ∫i anume instituirea r„spunderii persoanei juridice, sens Ón care s-a modificat numai Codul penal ∫i exist„ Ón dezbatere la Senat modificarea Codului de procedur„ penal„.
De asemenea, Ón ce m„sur„ a stabilit efectuarea unor controale eficiente Ón sectoarele vulnerabile, ∫i aici facem trimitere nu numai la activitatea nou-Ónceput„ de Departamentul Na˛ional Anticorup˛ie, dar mai ales Ón colaborare cu Oficiul Na˛ional pentru Prevenirea ∫i Sp„larea Banilor, Ón colaborare ∫i cu Direc˛ia General„ pentru Protec˛ie ∫i Anticorup˛ie, Departamentul de lupt„ antifraud„ din cadrul autorit„˛ii na˛ionale, Banca Na˛ional„ a Rom‚niei, S.R.I. ∫i S.I.E. ∫i, de asemenea, de la Agen˛ia Na˛ional„ de Administra˛ie Fiscal„, unde au fost delega˛i speciali∫ti care au participat la ac˛iunile de control ini˛iate de Departamentul Na˛ional Anticorup˛ie.
De asemenea, am dori s„ v„ Ónveder„m faptul c„ Ón m„sura Ón care de˛ine˛i informa˛ii sau probe Ón leg„tur„ cu s„v‚r∫irea unor infrac˛iuni, atunci, potrivit prevederilor art. 221 ∫i 223 din Codul de procedur„ penal„, chiar v„ rug„m s„ sesiza˛i organele de urm„rire penal„ competente.
De asemenea, alte neregularit„˛i care nu vizeaz„ aspectul infrac˛ional pot fi semnalate Ministerului Finan˛elor Publice sau Agen˛iei pentru Valorificarea Activelor Statului, Óntruc‚t ace∫tia au atribu˛ii concrete Ón acest domeniu.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.