Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 decembrie 2005
procedural
Nicolae V„c„roiu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
V„ rog, ave˛i cuv‚ntul.
## **Domnul Bogdan Olteanu —** _ministru delegat pentru rela˛ia cu Parlamentul_ **:**
V„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Stimate domnule senator,
Referitor la Óntrebarea dumneavoastr„ cu privire la adunarea public„ Ón care — citez: îcei din U.D.M.R. au solicitat separarea pe criterii etnice a Universit„˛ii Babe∫Bolyai“, precizez urm„toarele:
Adunarea public„ la care face˛i referire a fost organizat„ de c„tre Societatea Civil„, nu de c„tre U.D.M.R., ∫i este expresia libert„˛ii de asociere ∫i exprimare Óntr-un stat democratic.
Unul dintre obiectivele majore ale Guvernului la capitolul educa˛ie este asigurarea accesului egal ∫i sporit la educa˛ie al tuturor.
Astfel, Programul de guvernare prevede dezvoltarea Ónv„˛„m‚ntului Ón limba matern„, conform nevoilor cet„˛enilor, inclusiv elaborarea manualelor ∫colare conform dezideratelor comunit„˛ilor, tradi˛iilor democratice ∫i reperelor europene, crearea condi˛iilor institu˛ionale, prin elaborarea cadrului legal privind Ónfiin˛area unor facult„˛i de stat Ón limbile minorit„˛ilor na˛ionale.
Guvernul inten˛ioneaz„ s„ dea curs acestor angajamente asumate Ón momentul Ónvestirii, cu respectarea prevederilor legale ∫i a principiilor ∫i valorilor europene.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.