Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 mai 2005
other · adoptat tacit
Nicolae V„c„roiu
Discurs
V„ rog eu foarte mult. Nu este adev„rat. Sunt dou„ probleme complet diferite.
Œn primul caz, nu era vorba de nici un Birou permanent, este vorba de decizia pe care o dau juri∫tii, prin comisia de specialitate, privind caracterul unei legi, organic„ sau ordinar„. Nu avea nici o leg„tur„ cu Biroul permanent.
Œn cazul Ón spe˛„, este un atribut de principiu al Biroului permanent, dar, Ón cazul Ón care sunt obiec˛iuni, ∫i ele s-au ridicat Ón dou„ ∫edin˛e consecutive, plenul trebuie s„ hot„rasc„. Nu am absolut nici un interes dec‚t s„ aplic regulamentul.
Domnul Eckstein, ne-a˛i argumentat c‚nd...
Da, v„ mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Discu˛ia de ast„zi ridic„ dou„ teme: pe de o parte, care este locul ∫i rolul Biroului permanent ∫i al comisiilor Ón activitatea din Senat.
Deci, v„ rog s„ observa˛i c„, potrivit regulamentului nostru, ca ∫i Regulamentului Camerei Deputa˛ilor, Biroul permanent, comisiile permanente ∫i grupurile parlamentare sunt structuri de lucru ale Senatului.
Œn toate problemele care privesc legiferarea, singurul care hot„r„∫te Ón mod definitiv este plenul, motiv pentru care noi am ordonat dezbaterile, de 15 ani, atunci c‚nd nu exist„ controverse, toate chestiunile privind legiferarea s„ fie rezolvate la nivelul Biroului permanent sau la nivelul comisiilor permanente. Atunci c‚nd exist„ dispute Óntre grupurile parlamentare, Óntre comisii, singurul care poate decide Óntr-o astfel de situa˛ie este plenul Senatului.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 60/10.V.2005 A doua chestiune. S-au f„cut referiri ast„zi, ca ∫i Óntr-o ∫edin˛„ anterioar„, Ón leg„tur„ cu dou„ probleme care sunt fundamental deosebite.
Pe de o parte, este vorba de acea Ómp„r˛ire existent„ Ón Constitu˛ie Óntre legi organice ∫i legi ordinare, situa˛ie care determin„ adoptarea legilor cu un anumit cvorum de ∫edin˛„.
Œn al doilea r‚nd, ast„zi s-a f„cut discu˛ie insistent„ pe o chestiune care rezult„ din Constitu˛ie, Óntr-adev„r, dar care Ónseamn„ Óntinderea Ón timp a dezbaterilor.
Œn situa˛ia Ón care aceast„ dezbatere nu este realizat„ Ón termenul prev„zut de Constitu˛ie, legea se consider„ adoptat„ tacit.
Dac„ pentru prima situa˛ie ne g„seam Ón prezen˛a textului constitu˛ional, care Ómparte legile Ón legi cu caracter organic ∫i legi cu caracter ordinar, ∫i nu aveam ce comenta, pentru c„ aceast„ separa˛ie o face Óns„∫i Constitu˛ia, nu avem noi dreptul s„ o facem Ón plen, pe comisii, Ón Biroul permanent.
Noi, Ón Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, nu facem altceva dec‚t s„ constat„m c„ Ón domeniul respectiv de reglementare Constitu˛ia a prev„zut ca legea s„ fie adoptat„ cu un cvorum de lege organic„ ∫i nu spunem altceva, ci spunem acest lucru, c„ rezult„ din textul constitu˛ional.
De aceast„ dat„, v„ rog s„ observa˛i c„ textul Constitu˛iei las„ la latitudinea structurilor noastre de conducere, respectiv a Biroului permanent ∫i a plenului Senatului, s„ stabileasc„ c‚nd, Ón afara unor situa˛ii certe, ∫i m„ refer la dezbaterea ordonan˛elor de urgen˛„ pentru care exist„ termen fix, vom apela la termenul de 45 de zile sau la termenul de 60 de zile.