Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 iunie 2007
procedural · adoptat
Radu Mircea Berceanu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
V„ rog, microfonul 8, tot a∫a, v„ prezenta˛i ∫i v„ rog s„ men˛iona˛i la care dintre Óntreb„ri r„spunde˛i.
**Domnul Gyerkó László** _— vicepre∫edintele Autorit„˛ii pentru Valorificarea Activelor Statului_ **:**
Mul˛umesc.
Bun„ ziua!
Domnule pre∫edinte,
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
M„ numesc László Gyerkó, sunt vicepre∫edinte la A.V.A.S.
R„spund la Óntrebarea domnului senator, privind modificarea legilor privatiz„rii.
La ora actual„, avem mai multe legi care se refer„ la privatizarea societ„˛ilor comerciale Ón Rom‚nia. Mai mult dec‚t at‚t, recent, am preluat societ„˛ile administrate de Ministerul Economiei ∫i Finan˛elor ∫i, ca urmare, exist„ anumite reglement„ri legale care contravin unor puncte ∫i articole, de aceea, este necesar„ modificarea acestora ∫i, Ón al doilea r‚nd, pentru a ne pune de acord cu legisla˛ia Uniunii Europene dup„ aderarea Rom‚niei la Uniunea European„.
Concret, a∫ men˛iona aici Ordonan˛a de urgen˛„ a Guvernului nr. 88/1997, Legea nr. 137/2002. Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.