Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 martie 2002
other · retras
Alexandru Athanasiu
Discurs
V„ rog s„ v„ exprimaþi prin vot cu privire la proiectul de lege.
Cu 87 de voturi pentru, un vot Ómpotriv„ ∫i nici o abþinere, proiectul de lege a fost adoptat.
Trecem la urm„torul punct de pe ordinea de zi, punctul 21, proiectul Legii pentru aprobarea Ordonanþei de urgenþ„ a Guvernului nr. 167/2001 privind suspendarea aplic„rii prevederilor art. 35 din Legea cet„þeniei rom‚ne nr. 21/1991.
## **Domnul Pavel Abraham —** _secretar de stat Ón Ministerul de Interne_ **:**
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Legea nr. 21/1991 prevede, la art. 35, o procedur„ derogatorie de la cea comun„ pentru acordarea cet„þeniei rom‚ne fo∫tilor cet„þeni rom‚ni care Ónainte de 22 decembrie 1989 au pierdut cet„þenia rom‚n„ f„r„ voia lor sau din diferite motive ori pentru cei c„rora li s-a ridicat cet„þenia rom‚n„ f„r„ voia lor sau din alte motive neimputabile lor, precum ∫i descendenþilor acestora.
Aceast„ procedur„ presupune acordarea cet„þeniei rom‚ne f„r„ examinarea cererii de c„tre Comisia special„ pentru constatarea condiþiilor de acordare a cet„þeniei care funcþioneaz„ pe l‚ng„ Ministerul Justiþiei, precum ∫i f„r„ parcurgerea etapelor stabilite Ón capitolul III din aceast„ lege p‚n„ la adoptarea hot„r‚rii Guvernului de acordare a cet„þeniei, fiind suficient„ o declaraþie autentic„ dat„ de persoana Ón cauz„ Ón str„in„tate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Rom‚niei, iar Ón þar„, la notarul public.
Av‚nd Ón vedere faptul c„ din evidenþele existente rezult„ c„, Ón timp, caracterul reparatoriu al dispoziþiilor art. 35 din Legea nr. 21/1991 s-a diminuat mult, prin Ordonanþa de urgenþ„ a Guvernului nr. 167/2001 s-a prev„zut suspendarea aplic„rii acestui articol, urm‚nd ca,
temporar, persoanele respective s„ redob‚ndeasc„ cet„þenia rom‚n„ Ón temeiul art. 10 din lege prin hot„r‚rea Guvernului.
Pentru perioada suspend„rii vor fi analizate modalit„þile de a se realiza o reglementare unitar„ pentru fo∫tii cet„þeni rom‚ni care au pierdut cet„þenia rom‚n„ din diferite motive, av‚nd Ón vedere ∫i noul context creat prin eliminarea obligativit„þii vizelor pentru cet„þenii rom‚ni care c„l„toresc Ón satele Schengen.
Faþ„ de cele prezentate mai sus, v„ rug„m s„ aprobaþi proiectul Ón forma care a fost prezentat„. V„ mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.