Mircea Diaconu

Mulțumesc mult.

Mai întâi am o întrebare, domnule președinte: am intrat pe dezbateri?

De ce spun lucrul acesta? Nu știu cine este de vină în clipa aceasta.

Vă mai spun o mică întâmplare.

La primul buget pe care l-am votat de când sunt și eu parlamentar, în Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, în care sunt membru, unul dintre colegi avea 300, 250 de amendamente, ceva de genul acesta, și am fost invidios. Am zis: iată un om care chiar muncește. M-am simțit prost, că nu aveam decât două sau trei. M-am simțit prost.

Ei bine, acele amendamente erau un lung șir de biserici din colegiul său, toate urmând să primească prin Legea bugetului un milion, mă rog – nou, firește –, sau pe-aici.

Ei, nu mi se pare normal. Și s-a ajuns astăzi – semnalez doar, nu intru în amănuntul sau soluția legislativă, poate nu este exact aceasta, dar este o problemă care vă invit să ne preocupe pe toți, indiferent de cult, pentru că este gravă –, s-a ajuns astăzi ca, în urma acestui gen de finanțare, acolo unde înainte erau pictați ctitori adevărați, care făceau asta cu banii lor, ceea ce înseamnă domnitori, boieri, negustori cu dare de mână, care sunt pictați în spațiul rezervat, astăzi să fie pictați politicieni, care au ajuns acolo prin bani publici. Aceasta, dacă nu mă înșel – și sunt foarte atent –, poate avea chiar o încadrare juridică.

Vă mulțumesc.