Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
Mulțumesc, domnule vicepreședinte.
Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul? Nu există doritori.
Stimați colegi, sunt și în această situație îndeplinite condițiile prevăzute de art. 106 din regulament.
În consecință, proiectul de lege rămâne pentru votul final de astăzi.
Continuăm dezbaterile noastre cu punctul 14, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului încheiat prin schimb de note verbale efectuat între Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Ungare, la 25 septembrie 2008 și 10 aprilie 2009, privind modificarea și completarea Convenției consulare dintre Republica Socialistă România și Republica Populară Ungaria, semnată la București la 28 noiembrie 1973.
Din partea Ministerului Afacerilor Externe o avem prezentă pe doamna secretar de stat Natalia Intotero, pe care o rog să exprime punctul de vedere al inițiatorului.
Doamnă ministru, aveți cuvântul.
## **Doamna Natalia Elena Intotero** – _secretar de stat_
_în Ministerul Afacerilor Externe_ **:**
Vă mulțumesc.
Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor deputați,
Vă rugăm să adoptați Legea pentru ratificarea Acordului încheiat prin schimb de note verbale efectuat între Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Ungare, la 25 septembrie 2008 și 10 aprilie 2009, privind modificarea și completarea Convenției consulare dintre Republica Socialistă România și Republica Populară Ungaria, semnată la București la 28 noiembrie 1973.
Această convenție nu prevedea și posibilitatea ca cele două părți contractante să poată înființa consulate onorifice pe teritoriul celeilalte părți contractante.
Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare stabilește, de altfel, la art. 68, caracterul facultativ al instituției funcționarilor consulilor onorifici. Fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau nu va numi funcționari consulari onorifici.
La inițiativa Ministerului Afacerilor Externe al României, s-a transmis Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Ungaria o notă verbală, la 25 septembrie 2008, prin care s-a propus ca cele două părți contractante să fie autorizate să stabilească posturi consulare conduse de funcționari consulari onorifici pe teritoriul celeilalte părți contractante, în condițiile prevederilor relevante ale Capitolului III din Convenția de la Viena din 24 aprilie 1963 cu privire la relațiile consulare.
Textul propus prevede, de asemenea, ca funcționarii consulari onorifici să poată deține cetățenia statului trimițător, a statului de reședință ori a unui stat terț, dar cu domiciliul în statul de reședință.
Instituția consulilor onorifici are un rol deosebit în special în domeniul promovării relațiilor culturale, economice și comerciale dintre țara noastră și statele de reședință, cunoașterea aprofundată a realităților, a aspectelor specifice, precum și a mediilor de afaceri din statul în care consulii onorifici sunt acreditați.