Marcu Tudor

Vã mulþumesc, dar nu sunt comisie. Eu sunt deputat. Domnule preºedinte,

Vã asigur încã o datã de tot respectul meu, dar nu pot sã nu constat faptul cã dumneavoastrã, în modul în care conduceþi ºedinþa, vã raliaþi de la bun început partizan asupra ideii cu care vine Guvernul Ð sã impunã un proiect de lege. Lucrul acesta mã deranjeazã, ºi vi-l spun franc, cinstit.

Dacã aveþi un punct de vedere personal în sensul unui articol, coborâþi aici ºi spuneþi-ni-l la fel cum facem noi, de la pupitru, pentru cã, influenþând decizia parlamentarilor care vã sunt subordonaþi în P.D.S.R., datoritã rangului, gradului pe care îl purtaþi în acest partid, dumneavoastrã nu faceþi sã meargã în mod democratic votul Camerei Deputaþilor.

Acum, vã rog sã îmi rãspundeþi mie la o eventualã întrebare: cum voi rãspunde eu, acum, când ies afarã, ziariºtilor care mã vor întreba de ce am ajuns sã fac legi în avantajul meu, ca parlamentar, în ideea cã voi putea vreodatã sã rãspund de niºte fapte dar numai penal, cu graþieri, fãrã importanþã, ºi sã nu mai rãspund ºi civil, atâta timp cât în bugetul statului nu se recupereazã aproape nici mãcar jumãtate, dacã nu chiar mai puþin, din datoriile unor oameni, unor societãþi, unor întreprinderi cãtre stat? ªi ne mirãm de ce bugetul apãrãrii este aºa de mic ºi de ce un procent pentru apãrare, aºa cum l-am discutat astãzi, de 2% ºi ceva, este insuficient, în final, ca sã ne acopere ceea ce am crezut cã prin acest buget va fi acoperit. Eu nu ºtiu ce sã le rãspund.

Nu cumva am cãzut în plasa aceasta sã facem legi care ne protejeazã pe noi într-un eventual necaz în care vom intra ulterior?

Vã mulþumesc.