Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 septembrie 2000
procedural · respins
Constantin Dan Vasiliu
Discurs
Vã mulþumesc, domnule ministru.
Trecem la urmãtorul punct de pe ordinea de zi, proiectul de Lege pentru valorificarea eficientã a exporturilor de fier vechi Ñ 3 articole, propunere legislativã adoptatã de Camera Deputaþilor. Raportor, Comisia economicã. Legea este ordinarã.
Întreb staff-ul tehnic dacã este prezent unul din cei patru iniþiatori. Au fost anunþaþi, dar nu sunt prezenþi.
Stimaþi colegi, punctele 4, 5 ºi 6 se referã la ordonanþe de urgenþã. Avem prezent în salã un director general din Ministerul Finanþelor. Dacã sunteþi de acord sã le dezbatem în prezenþa Domniei sale.
Deci punctul 3 îl amânãm, întrucât nu este prezent nici unul din cei patru iniþiatori.
Punctul 4 de pe ordinea de zi se referã la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanþei Guvernului nr. 44/1999 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România, reprezentatã de Ministerul Finanþelor, ºi Banca Internaþionalã pentru Reconstrucþie ºi Dezvoltare privind ajustarea structuralã a sectorului privat, semnat la Washington la 17 iunie 1999.
Raportor, Comisia pentru buget, finanþe, bãnci.
Invit iniþiatorul ºi, de asemenea, din partea comisiei, pe domnul senator Csap— Iosif.
Am rugãmintea sã vã prezentaþi ºi sã citiþi expunerea de motive.
## **Doamna Mioara Ionescu** Ñ _director general al Direcþiei_
_de relaþii cu organismele financiare internaþionale din Ministerul Finanþelor_ _**:**_
Prin proiectul de ordonanþã propus s-a cerut ratificarea Acordului de împrumut dintre România ºi Banca Internaþionalã pentru Reconstrucþie ºi Dezvoltare, pentru un împrumut pe care România l-a obþinut anul trecut, în sumã de 300 de milioane de dolari. Este un împrumut de ajustare structuralã care susþine balanþa de plãþi externe, iar echivalentul în lei s-a folosit la finanþarea deficitului bugetar.
Practic, împrumutul a fost utilizat, s-au tras cele douã tranºe de câte 150 milioane de dolari ºi, în prezent, suntem în continuare cu realizarea condiþionalitãþilor din programul convenit cu Banca Mondialã, la a cãrui susþinere a contribuit ºi acest împrumut de 300 de milioane de dolari.
Împrumutul acesta urmeazã sã fie rambursat în 20 de ani, avem perioadã de graþie de 5 ani, iar dobânda este cea uzualã a Bãncii Mondiale, este dobândã Libor, la care se adaugã o marjã de 0,75 %.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.