Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 noiembrie 2002
other
Daniela Bartoº
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Acuzaþia este gravã, cã nu se face sau cã nu s-a fãcut nimic pentru Timiºoara. Este adevãrat cã nu s-au alocat fonduri pentru Spitalul municipal, care este o clãdire nouã ºi care nu reprezintã, în momentul de faþã, un element esenþial pentru acoperirea asistenþei medicale în Timiºoara, unde funcþioneazã, pe lângã Spitalul judeþean, încã alte câteva unitãþi sanitare care acoperã necesarul de paturi al zonei respective. Pe de altã parte, sumele care sunt cerute sunt extrem de mari ºi nu trebuie sã uitãm cã, în toatã þara, s-au început extrem de multe investiþii care nu mai corespund necesarului actual de paturi de spital.
Vreau sã vã spun cã în þara noastrã este aproape dublu numãrul de paturi de spital comparativ cu þãrile din Uniunea Europeanã, ºi cã noi nu vom avea, în continuare, o politicã de creºtere a numãrului de paturi de spital, ci, dimpotrivã, o politicã de reducere a paturilor de spital.
În aceste condiþii nu vãd necesarã, în momentul de faþã, alocarea unor sume atât de mari pentru a continua aceastã investiþie la Timiºoara. Am dat la celelalte obiective ºi atunci cred cã cu aceasta se poate acoperi necesarul pentru asistenþa medicalã în Timiºoara.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.