Alexandru Ioan Badea

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Aº vrea numai sã întãresc, pe baza discuþiilor purtate în Comisia de culturã, cu un argument care þine de domeniul logicii juridice, dacã vreþi. Este greu de admis cã se poate sã se recurgã la o formulã de tipul ”Cineva care avizeazã ceva, dacã ºi-a respectat regulamentul, nu poartã rãspunderea pentru cererile aprobate ºi devenite efectiveÒ. Sã fie foarte clar! Rãspunderea pentru un aviz este ca atare, pentru cã, altminterea, dacã omul se declarã nerãspunzãtor, ca sã nu folosesc alt termen, însemneazã cã avizul este inutil.

Deci, din acest punct de vedere, al simplului plan al logicii juridice, o atare formulare nu-ºi are rostul. Dacã se ajunge la litigii, o atare formulare devine opozabilã justiþiei care, totuºi, în mecanismul ei, nu trebuie sã fie în nici un fel obstaculatã. Tocmai aici este esenþa problemei ºi inutilitatea acestui text. Eu nu o sã mai am în vedere discuþiile privind favorizarea unei interpretãri formale a cererii de verificare a mãrfurilor; nici nu pun în discuþie aceasta, dar ceea se pune în discuþie este logica însãºi. Nu are sens! Un asemenea text contravine...

Deci, noi, prin lege, absolvim de orice rãspundere, pe baza unei formulãri formale, dacã vreþi, pe cel care avizeazã. Pãi, atunci, la ce mai este necesar avizul?! Vã mulþumesc.