Cornel Boiangiu

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Aº vrea sã spun cã mã surprinde faptul cã aceastã lege, aºteptatã de noi toþi de atâta vreme, iscã atâtea comentarii. Nu prea îi vãd pe cei care au criticat-o înainte. Sã se fi ridicat vreunul înainte ºi sã spunã cã au fost otrãviþi aceºti tineri atâþia ani de zile de cãtre locþiitorii politici care le vorbeau despre marxism, despre inexistenþa lui Dumnezeu ºi-i fãceau niºte instrumente ale crimei pe mulþi dintre ei, cum s-a probat în tot acest Rãsãrit, în care, din pãcate, fãrã voia noastrã, am încãput ºi noi, acest popor român.

De aceea, cred cã a discuta despre aceastã problemã fãrã sã ne gândim cã este un lucru extraordinar pentru educaþia unui tânãr care, de multe ori, numai aici poate auzi despre cele 10 porunci ºi despre buna-cuviinþã a acestui neam, pe care a avut-o de-a lungul mileniilor, despre ceea ce este în imnul nostru naþional cã: ”Oastea este creºtinãÒ, ºi despre ceea ce se spune foarte clar în art. 3 cã: toþi ceilalþi care fac parte din alte culte sunt nu obligaþi sã meargã la slujbele religioase, ci cu aprobarea comandantului respectiv se fac aceste slujbe, ºi deci nu au nimic comun aceste suspiciuni cu adevãratul spirit al acestei legi.

De aceea, felicit pe iniþiator ºi cred cã este inutil sã mai discutãm asupra acestei legi extrem de importante într-o oaste, repet, creºtinã, cum a fost ea de-a lungul timpului, de milenii, a acestui popor.

Vã mulþumesc, domnule preºedinte, pentru atenþie.