Ecaterina Andronescu

Vã mulþumesc, domnule preºedinte, cã mi-aþi dat cuvântul. Mai întâi vã rog sã-mi permiteþi sã mulþumesc Senatului cã, iatã, s-a aplecat un numãr important de ore asupra acestei probleme, aº spune de maximã importanþã pentru învãþãmânt. De asemenea, aº vrea sã mulþumesc domnilor senatori care m-au asigurat de sprijin ºi au vorbit atât de frumos încât cred cã este mult mai frumos decât merit eu.

Sigur cã tot ce s-a spus aici nu cred cã a fost o pierdere de vreme, întrucât problema calitãþii învãþãmântului superior cred cã este azi de maximã importanþã ºi nu poate sã fie indiferentã unei instituþii de importanþa Senatului României.

S-a vorbit aici de interese ºi fãrã îndoialã cã aºa este. ªi ca sã ies dintr-o asemenea situaþie încurcatã în care aº putea sã fiu pusã, trebuie sã declar de la acest microfon cã nu am fost niciodatã ºi nu sunt nici acum profesoarã în vreo universitate particularã, iar în Universitatea Politehnicã unde îmi desfãºor activitatea didacticã numãrul studenþilor cu taxã este de aproximativ 1.100, din 22.000 de studenþi cât are Universitatea Politehnicã; deci nu aº vrea sã credeþi cã pledoaria mea este legatã de susþinerea unui interes particular pe care l-aº putea avea.

Sigur cã abordarea acestei probleme de învãþãmânt superior în acest mod în Senat trece dincolo de susþinerea pe care trebuia sã o facem acestui proiect de lege pe care îl aveam în discuþie ºi mã bucur foarte mult cã a ieºit aºa, deoarece realmente cred cã este momentul sã recunoaºtem care este realitatea învãþãmântului, fiind ºi singura noastrã ºansã de a încerca sã abordãm demersuri care sã corecteze ºi sã readucã învãþãmântul superior românesc cel puþin la calitatea pe care el a avut-o ºi de care ne-am bucurat cei mai mulþi dintre noi. De aceea, daþi-mi voie sã mai fac câteva precizãri în legãturã cu cele douã forme de învãþãmânt.

Iatã cã dupã 1990 s-au dezvoltat aproximativ 60 de instituþii de învãþãmânt privat, 18 se aflã pe masa Comisiei pentru învãþãmânt de la Camerã pentru acreditare. Alte 10 au primit avizul C.N.E.A.A.-ului pentru acreditare. Sigur cã în faþa acestui fenomen ministerul a fost pus în situaþia de a argumenta susþinerea avizului pe care îl dã. Acesta a fost motivul pentru care am fost obligaþi sã realizãm baza de date din care o parte a fost prezentatã în faþa dumneavoastrã.

Aceastã bazã de date ne permite azi sã facem aprecierea Ñ care sigur cã pe mine mã pune într-o poziþie ingratã Ñ în faþa dumneavoastrã cã doar 5 din cele 18 universitãþi, care se aflã cu dosarul de acreditare la Camera Deputaþilor, îndeplinesc condiþiile legale. Sigur cã probabil nu este un aspect extrem de plãcut, dar este un lucru pe care trebuie sã-l recunoaºtem ºi este un demers la care trebuie sã ne angajãm.

Nu aº vrea sã înþeleagã nimeni cã un asemenea proiect de lege înseamnã o derobare a statului de la obligaþia pe care o are ºi în ceea ce priveºte învãþãmântul superior. ªi ca sã dovedesc cã nu este aºa, voi aduce în faþa dumneavoastrã douã cifre. În 1990 din bugetul de stat se finanþau anual 25.000 de studenþi, deci aceasta era cifra supusã concursului de admitere. În