Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 decembrie 2002
other · respins
Mircea Ifrim
Discurs
## Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Comisia pentru sãnãtate ºi familie ar fi trebuit sã avizeze în fond aceastã lege. Noi am rãmas sã dãm un aviz. Vrem sã vã supunem atenþiei dumneavoastrã o problemã de principiu. Comisia pentru sãnãtate ºi familie nu poate fi de acord ca societãþile de turism balnear sã angajeze medici ºi sã facã contracte directe cu casele de asigurãri de sãnãtate.
Prin aceasta se contravine atât Legii nr. 343/2002 privind staþiunile balneare, de asemenea, Legii nr. 629/2001 privind organizarea ºi funcþionarea cabinetelor medicale ºi altor legi care reglementeazã sistemul de sãnãtate.
Noi am fãcut câteva amendamente în care se respectã în continuare legislaþia sanitarã, urmând ca personalul medical sã poatã încheia contracte cu societãþile de turism, aºa cum se face în prezent. Vom susþine ºi la amendamente. Aceste amendamente au fost respinse de Comisia pentru industrii ºi servicii. Noi avem aviz negativ dacã nu se respectã aceste amendamente ºi socotim cã se produc grave perturbaþii în sistemul de sãnãtate ºi nu putem sã fim de acord cu ordonanþa în aceastã manierã. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.