Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iunie 2002
procedural · respins
Doru Ioan Tãrãcilã
Aprobarea programului de lucru ºi a ordinii de zi
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Consult colegii dacã, în nume propriu sau în numele grupurilor parlamentare, doresc sã se exprime asupra raportului comisiei de mediere?
Neexistând solicitãri, vã rog sã observaþi cã avem 31 de amendamente, dar, cu explicaþiile oferite de domnul senator Predescu, vi le supun, potrivit aceleiaºi proceduri, printr-un vot, întrucât la majoritatea articolelor adãugirile la text s-au fãcut datoritã situaþiei legate de includerea în proiectul de lege a ”prestãrilor de serviciiÒ.
Vã rog sã vã pronunþaþi prin vot asupra amendamentelor existente în raport.
Vã rog sã votaþi.
Amendamentele sunt aprobate de plenul Senatului cu 90 de voturi pentru ºi douã abþineri.
Precizez caracterul legii, de lege organicã, ºi invit domnii senatori sã voteze raportul comisiei de mediere. Vã rog sã votaþi.
Raport aprobat de plenul Senatului cu 96 de voturi pentru ºi trei abþineri.
La punctul 7 din ordinea de zi avem proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 50/2002 pentru ratificarea addendumurilor la memorandumurile de finanþare referitoare la Programul operaþional de þarã PHARE 1997, Programul naþional PHARE 1998, Programul PHARE privind Facilitatea pentru infrastructuri de mari dimensiuni pe anul 1998, Facilitatea de recuperare (Pre-Ins Facility) pentru anul 1998, Programul pentru restructurarea întreprinderilor ºi reconversie profesionalã (RICOP), Programul Naþional PHARE 1999 Ñ partea a II-a.
Invit iniþiatorii, domnul secretar de stat Popescu, preºedintele Comisiei pentru buget, finanþe ºi bãnci. Domnule ministru, aveþi cuvântul.
Vã rog sã precizaþi succint, expunerea de motive. ## **Domnul Andrei Popescu** Ñ _secretar de stat în_
## _Ministerul Integrãrii Europene_ **:**
În Ordonanþa de urgenþã a Guvernului nr. 50/2002 se ratificã opt addendumuri de finanþare la memorandumurile de finanþare referitoare la Programul PHARE 1997, 1998, 1999, Facilitatea pentru infrastructuri de mari dimensiuni Ñ 1998, Facilitatea de recuperare, Programul RICOP ºi Programul naþional PHARE pe 1999.
Toate addendumurile au fost semnate în perioada noiembrie Ñ decembrie 2001 ºi unul în martie 2002. Toate addendumurile, cu excepþia celui referitor la RICOP, se referã la extinderea perioadei de plãþi pentru unele proiecte cuprinse în memorandumurile de finanþare respective.
Addendumul referitor la Programul RICOP prevede extinderea cu 12 luni a termenelor programului.
Vã rog sã ne acordaþi încrederea dumneavoastrã.
Nu avem o altã soluþie decât aceea ca, pe calea unei ordonanþe de urgenþã, sã obþinem extinderea acestor termene.
final, plenului Senatului respingerea proiectului de Lege pentru completarea art. 8 din Legea finanþelor publice locale nr. 189/1998.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .