Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2001
other · respins
Bogdan Nicolae Niculescu-Duvãz
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte, cu atât mai mult cu cât ºtiu ce înseamnã sã conduci o ºedinþã ºi cred cã n-ar fi potrivit, într-adevãr, sã intrãm acum într-o polemicã deschisã ºi sã continuãm aºa. Cu toate acestea, pentru cã aþi dat cuvântul dupã ce am luat cuvântul, trebuie sã intervin ºi sã fac urmãtoarele precizãri: nu dorim gratuitatea învãþãmântului superior pentru a avea profesori prost plãtiþi, dar, dacã Constituþia acestei þãri are o prevedere clarã privind gratuitatea învãþãmântului de stat, ea trebuie respectatã ca atare ºi sigur ar trebui sã ne gândim dacã nu trebuia sã alocãm acolo mult mai multe resurse din puþinele pe care le avem. Nu este o soluþie sã facem o amendare, dacã vreþi, cenzitarã, sã facem un criteriu din capacitatea unuia de a plãti sau nu la învãþãmântul de stat ºi nu cred cã aceasta este soluþia, chiar dacã trebuie sã susþinem un învãþãmânt care pânã acum n-am reuºit sã-l susþinem pe mãsura nevoilor noastre. Cred cã soluþia stã în alocaþiile bugetare ºi nu în introducerea învãþãmântului, pe scarã din ce în ce mai largã, plãtit în universitãþile de stat.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.