Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 iulie 2000
procedural · adoptat
Cristian Rãdulescu
Aprobarea ordinii de zi ºi a programului de lucru pentru perioada 26 Ñ 30 iunie 2000.
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte de ºedinþã.
Ceea ce se propune astãzi sã fie aprobat este un lucru care de mult timp era necesar. Opera fãcutã de Senat trebuie desãvârºitã de cãtre noi acum. Sunt lucruri care ne vor face sã fim aliniaþi din multe puncte de vedere cu prevederile europene. Este vorba de o nouã reglementare a tulburãrii de posesie; de asemenea, definiþia legitimei apãrãri, care este foarte necesarã întrun stat de drept în care proprietatea trebuie sã fie nu numai apãratã, dar ºi garantatã. Este vorba de definirea corectã ºi a infracþiunilor legate de viaþa sexualã, respectiv, mai concret, de infracþiuni asupra minorilor, de orice fel ar fi ele, lucruri cu care societatea româneascã, din pãcate, se confruntã din ce în ce mai des ºi mai grav în ultima vreme.
În opinia noastrã ar fi fost necesare, bineînþeles, niºte prevederi mai drastice, dar, deocamdatã, pentru aliniere la normele europene subscriem întru totul acestei alinieri ºi, în forma pe care ºi comisia a acceptat-o, vã rugãm sã acceptaþi ºi dumneavoastrã proiectul de lege. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.