Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 noiembrie 2000
procedural · adoptat
Gheorghe Pãvãlaºcu
Aprobarea programului de lucru al ºedinþei.
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte de ºedinþã. Înainte de a-mi începe scurta mea declaraþie, þin, în mod special, sã vã mulþumesc, în nume personal, cât ºi în numele grupului parlamentar de senatori care au fost membri ai P.N.Þ.C.D., pentru atitudinea corectã pe care aþi avut-o faþã de interlocutorul dumneavoastrã, când v-aþi aflat la un post de televiziune, dupã câte îmi amintesc, ”ProTVÒ, când aþi atras atenþia domnului Ion Avram, îl mai cheamã ºi Avram, Mureºan, când a fãcut referinþe necuvenite la adresa senatorilor þãrãniºþi. ªi dacã de multe ori v-am mai ºi criticat de la acest microfon, de data aceasta, încã o datã, vã mulþumesc foarte mult.
Nu aº fi vrut sã fac prea multe consideraþii, pentru cã, de fapt, nici nu ai pentru ce le face, dar pentru cã ºi unii dintre colegii noºtri, în special domnul senator Ioan Moisin ºi domnul senator Nicolae Zavici le-au fãcut, dacã domnul senator Zavici a încercat sã catalogheze ce înseamnã lichea, eu aº vrea sã vã spun cã în judeþul meu au acces exact pe listele electorale chiar propriu-zisele lichele, cei care au furat în judeþe pe rupte, cei care au o imagine devastatoare ºi care, la alegerile locale din 2000, au avut câte 200 de voturi, nu câte 16.000, câte avea Convenþia Democratã când era condusã de cãtre mine. Toate acestea au fost patronate de cãtre conducerea Partidului Naþional Þãrãnesc Creºtin Democrat, prin acele curele de transmisie, pentru cã au preluat ºi de la comuniºti câte ceva, ºi în judeþul meu a fost acel ministru gafeur al educaþiei naþionale, cel pentru care elevii strigau: ”Virgilicã nu fi prost, lasã bacul cum a fost!Ò.
Despre domnul Ion Diaconescu nu aº vrea sã spun cuvinte grele, am un deosebit respect faþã de venerabila-i vârstã, cât ºi pentru anii grei de temniþã pe care i-a îndurat, dar ce poþi sã spui despre un om care va candida ca ºoferul sã vinã sã îl ia de la scarã sau, atunci când pierde alegerile locale în linie, spune cã le-am câºtigat de fapt? Sau un partid care a renunþat la toate, în mod implicit la doctrina creºtin-democratã, la dreptatea socialã ºi la foarte multe altele, un partid care s-a dovedit a fi clientelar ºi care a adus þara aºa cum este?
Domnilor, pentru domnul Ion Diaconescu nu spun decât: ”Dumnezeu sã îl ierte, pentru cã nu ºtie ce face!Ò.
Pentru Ion Avram aº vrea sã spun cã: ”Sã îl ierte ºi pe el pentru cã ºtie ce face!Ò. ªi dacã, de multe ori, l-am apãrat aici, în Senat, pentru cã a fãcut multe ºi s-a îmbogãþit prea mult, cum nici nu s-a gândit vreodatã cineva, ºi toatã mass-media a fãcut precizãri în legãturã cu activitatea cu þigaretele, de cât era îngropat pânã la gât în þigãri, despre Insula Mare a Brãilei, despre privatizãrile care s-au fãcut în agriculturã ºi despre care se va discuta mâine, deci, cu alte cuvinte, nu mai este nimic de spus.
Aceºtia sunt cei care conduc Partidul Naþional Þãrãnesc Creºtin Democrat.
Eu mi-am dat demisia pentru cã nu m-am mai regãsit în acest partid, pentru cã nu am putut sã fiu alãturi de ei ºi pentru cã nu am putut, într-adevãr, sã mai îndur suferinþa oamenilor care niciodatã nu mi-au reproºat sau nu m-au arãtat cu degetul, dar eu am simþit ºi am intuit lucrul acesta.