Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2002
procedural · adoptat
Radu Alexandru Feldman
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte de ºedinþã.
Prima chestiune este punctualã. Este vorba de decizia ca cele douã bufete, respectiv cel de la parter ºi cel de la Sala Omnia, sã nu mai serveascã nici un preparat culinar, rãmânând deschis doar restaurantul.
Dacã din punctul de vedere al senatorilor rãmâne o chestie de opþiune, mie mi se pare cã este un grav inconfort, care se aduce atât salariaþilor Senatului, cât ºi reprezentanþilor mass-media, care de dimineaþã pânã seara sunt, într-un fel, la dispoziþia noastrã, fiindcã sunt datori sã ne urmãreascã activitatea.
Aºa cum vã amintiþi, ºi în legislatura trecutã au mai fost probleme legate de autorizaþiile de funcþionare la parter ºi jos. S-a gãsit o soluþie în care nu era chiar mâncare gãtitã. Pare un lucru minor, dar dacã ne gândim cã este vorba de condiþiile în care îºi desfãºoarã activita- tea zi de zi un numãr important de oameni, care sunt extrem de importanþi pânã la urmã ºi în funcþionarea Senatului, rog insistent, de vãzut dacã nu existã o cale de mijloc ca sã se rezolve ºi aceºti oameni sã nu fie obligaþi sã vinã nici cu sufertaºul de acasã, nici sã descopere cã salariul pe care îl au nu le permite accesul la restaurantul de la parter.
Rog insistent aceastã chestiune.
Al doilea lucru pe care vreau sã-l supun atenþiei dumneavoastrã ºi, mã gândesc, prin amabilitatea dumneavoastrã, Biroului permanent al Senatului, þine de o hotãrâre a Biroului permanent, care induce o discriminare în mersul iniþiativelor legislative ale senatorilor.
Aºa cum, cu siguranþã, vã amintiþi ºi dumneavoastrã, ºi toþi colegii, iniþiativele noastre legislative erau trimise la comisii, erau distribuite la Guvern, la Consiliul Legislativ, la Comisia pentru integrare europeanã, rapoartele venite intrau în discuþia comisiei ºi, respectiv, a iniþiatorului, þinând cont cã aceste rapoarte venite sunt consultative.
În momentul de faþã, s-a intervenit în aceastã procedurã. Iniþiatorul, respectiv senatorul, colegul nostru, este chemat, i se pune în faþã punctul de vedere al Guvernului, i se cere sã opereze cuvenitele modificãri ºi este retrimis la Guvern. În felul acesta, lucrul în cadrul comisiei ºi, mai ales, votul decisiv al plenului este îndelung amânat.
Vorbeam de o discriminare, pentru cã iniþiativa legislativã a Guvernului ajunge la comisie ºi, indiferent de raportul comisiei, ajunge la discutarea ºi votul în plen. Mie mi se pare cã este un lucru asupra cãruia trebuie revenit, mi se pare cã iniþiativele legislative ale senatorilor trebuie sã parcurgã exact acelaºi traseu, de acordat cuvenita încredere raportului comisiei ºi dreptul senatorilor de a se exprima în plen asupra acestor iniþiative legislative. Astfel, se dilatã enorm ºi într-un mod total neproductiv iniþiativele noastre legislative.
Vã rog mult de tot, înregistraþi aceastã doleanþã ºi aveþi bunãvoinþa s-o puneþi din nou în discuþia Biroului permanent al Senatului.