Radu Alexandru Feldman

Vã mulþumesc, domnule preºedinte de ºedinþã. Stimate ºi stimaþi colegi,

Declaraþia politicã pe care o fac astãzi în plenul Senatului se doreºte a fi un semnal de alarmã ºi un protest vehement faþã de tratamentul discriminatoriu pe care Guvernul condus de premierul Adrian Nãstase continuã sã-l aplice culturii.

Înainte de a intra pe fondul chestiunii sunt însã obligat sã semnalez o nouã probã a felului în care Executivul, într-un dispreþ absolut faþã de legi, încalcã grav Constituþia þãrii. Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanþe, Legea nr. 324/2001, a fost publicatã în Monitorul Oficial nr. 498 la data de 24 august 2001. Ordonanþa nr. 27 privind rectificarea bugetului, ordonanþã care nu putea fi emisã decât în baza Legii de abilitare, deci ulterioarã acesteia, este datatã 16 august, cu 8 zile înaintea publicãrii Legii de abilitare în Monitorul Oficial. Guvernul a adoptat Hotãrârea nr. 222 de înaintare cãtre Parlament a proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanþei de rectificare a bugetului la data de 23 august, cu o zi înaintea publicãrii în Monitorul Oficial a Legii de abilitare. Faþã de prevederile Constituþiei, art. 78, ”Legea se publicã în Monitorul Oficial ºi intrã în vigoare la data publicãrii sau la data prevãzutã în textul ei.Ò, ºi art. 107 alin. 4, ”Hotãrârile ºi ordonanþele adoptate de Guvern se publicã în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenþa hotãrârii sau a ordonanþei.Ò, nu rezultã decât o concluzie: Ordonanþa Guvernului nr. 27 din 16 august 2001 privind rectificarea bugetului este lovitã de nulitate ºi cer Curþii Constituþionale sã se autosesizeze faþã de cele semnalate.

Grupul parlamentar al Partidului Naþional Liberal îºi rezervã, altfel, dreptul de a sesiza Curtea Constituþionalã.

Chestiunea de fond þine, aºa cum am spus, de soarta culturii în România. În martie, când Parlamentul s-a reunit sã discute bugetul pe anul 2001 am arãtat nu numai cã este cel mai mic buget alocat culturii, în toatã perioada postrevoluþionarã, dar ºi cã, într-un mod pe care atunci m-am temut sã-l numesc definitoriu, Guvernul Nãstase nici mãcar nu includea cultura Ñ fapt fãrã precedent Ñ în principalele orientãri ale cheltuielilor bugetare. Se vorbea despre asistenþa socialã ºi învãþãmânt, despre sãnãtate ºi agriculturã, despre industrie ºi transporturi, despre apãrare naþionalã ºi ordine publicã. Despre culturã, nici un cuvânt.

Intervenþiile dramatice care au urmat în plenul Parlamentului au încercat, fãrã folos, sã mai smulgã un

ban pentru un capitol sau altul din multele, din foarte multele care strigau dupã ajutor. Invariabil rãspunsul era acelaºi, fie cã vorbea tehnocratul care conduce Ministerul Finanþelor, fie cã visa cu ochii larg deschiºi academicianul ce ºi-a asumat soarta culturii române: ”Cunoaºtem toate problemele pe care le ridicaþi, aveþi perfectã dreptate, **vã promitem** cã se vor rezolva în toamnã, la rectificarea de buget.Ò Astãzi, rectificarea de buget alocã culturii zero lei ºi zero bani. Zero lei pentru contribuþii ºi cotizaþii internaþionale, dar vorbim despre integrarea în Uniunea Europeanã, zero lei pentru Memorialul victimelor comunismului ºi al rezistenþei Sighet, zero lei pentru comenzile pentru cãrþi ºi publicaþii, zero lei pentru producerea ºi distribuirea filmelor româneºti, zero lei la contribuþiile pentru programele realizate cu finanþare internaþionalã. Zero pe toatã linia.