Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 iulie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Ioan Miclea
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Declaraþia mea politicã se referã la neajunsurile Ministerului Administraþiei Publice, respectiv la mãsurile pe care înþelege domnul Octav Cosmâncã sã le ia vizavi de criza de la Cluj, în legãturã cu dizolvarea Consiliului local.
Regret nespus de mult cã trebuie sã revin asupra interpelãrii mele anterioare prin care vã întrebam despre modul cum înþelege Guvernul sã gestioneze criza de la Cluj-Napoca privitoare la dizolvarea de drept a Consiliului local.
Sunt obligat sã revin, deoarece rãspunsul pe care l-am primit din partea dumneavoastrã este absolut în contradicþie cu faptele, dar, mai ales, cu legea.
Deoarece sunteþi total pe lângã Legea nr. 215/2001, voi reda cîteva aberaþii din rãspunsul dumneavoastrã.
1. Afirmaþi cã modul în care interpreteazã Guvernul anumite fapte ºi le încadreazã în textele de lege este un atribut exclusiv al acestuia. Prin aceasta dovediþi, domnule ministru, cã Guvernul dumneavoastrã este abuziv ºi incompetent. Interpretarea ºi aplicarea legii se fac în spiritul ºi litera ei, aºa cum prevede un principiu de drept, deci, nu este un ”atribut exclusiv al GuvernuluiÒ.
2. Rãspunsul pe care mi l-aþi dat dovedeºte faptul cã interpretaþi legea dupã ureche sau cum vã dicteazã interesul momentului. Iatã, afirmaþi cã nu primarul, ci Consiliul local este autoritatea competentã sã stabileascã dacã unui consilier i-a încetat mandatul. Dumneavoastrã, în acest caz, scãpaþi din vedere esenþialul: cazul prezentat de mine este reglementat în Legea nr. 215/2001 de art. 58 pct. (2) care stipuleazã cã ”...Situaþiile prevãzute la alin. (1) se comunicã de cãtre primar, viceprimar sau, în absenþa acestora, de secretar prefectului...”.
În acelaºi alineat al rãspunsului dumneavoastrã, mergeþi cu aberaþiile mai departe, afirmând cã nici mãcar instanþa de judecatã nu are o asemenea competenþã. Chiar aºa, d-le ministru? Tot pe lângã lege, sau daþi o interpretare voluntaristã a acesteia. Iatã ce spune alin. (3) din acelaºi articol: ”Ordinul prefectului, prin care s-a luat act de dizolvarea Consiliului local, poate fi atacat de consilierii interesaþi la instanþa de contencios administrativ...Ò
3. Dumneavoastrã, domnule ministru, ca membru al Guvernului, daþi dovadã de o totalã lipsã de respect faþã de mine, ca deputat, membru al Parlamentului României, atunci când vã permiteþi sã insinuaþi în rãspunsul dumneavoastrã cã dizolvarea de drept a Consiliului local ClujNapoca este o ”manoperãÒ. Mergeþi cu lipsa de respect pânã acolo încât vã permiteþi sã-mi adresaþi mie ºi domnului primar (care primar?), când interpelarea v-am adresat-o eu, în calitatea mea de parlamentar, iar dupã cum ºtiu eu, un primar nu poate sã vã adreseze interpelãri. S-ar putea sã nu ºtiþi acest lucru?
4. Numãrarea de cãtre dumneavoastrã a ºedinþelor ordinare care au avut loc la Consiliul local Cluj-Napoca