George Mihail Pruteanu

Vã mulþumesc. Domnule preºedinte, Doamnelor colege, Domnilor colegi,

Vreau sã vã reþin atenþia cu câteva gânduri referitoare la ecourile aplicãrii Legii dosarelor de securitate ºi ecouri ale activitãþii consiliului care se ocupã cu aceastã aplicare.

Vreau sã spun, din capul locului, cã voi trece peste faptul cã aceastã lege este net impopularã, în sensul cã nu pasioneazã câtuºi-de puþin pãturile largi, milioane de oameni care reprezintã opinia publicã, voi trece rapid peste afirmaþiile pompoase, gongorice, ca sã nu le spun demagogice, conform cãrora aceastã lege ar purifica atmosfera româneascã, pentru cã de fapt impresia mea ºi a multora care gândesc ca mine este cã, dimpotrivã, ea nu face decât sã aducã un fel de aer ”de sulfÒ, un aer murdar, un aer ”de turnãtorie la turnãtorieÒ, într-o ceaþã deplinã, într-o continuã imprecizie, o spurcare reciprocã a unor oameni care se aflã într-o barcã pe un ocean agitat ºi care, în loc sã-ºi vadã de barca asta sã o ducã la capãt, încep sã se înjure reciproc. Voi trece peste acestea, voi spune cât se poate de apãsat cã n-am de gând, câtuºi de puþin, sã instig în vreun fel la nerespectarea legii, ea existã ºi trebuie respectatã cu impreciziile, cu imperfecþiunile ei sau la nevoie amendatã, amelioratã, dar nu propovãduiesc aici nerespectarea ei, dupã cum nu spun cã acea instituþie nu are oameni stimabili pentru activitatea lor culturalã, pentru activitatea lor eseisticã, nu spun cã nu ar avea asemenea oameni, dar ceea ce fac ei acolo este o activitate care seamãnã puþin cu ”a vidanjaÒ.

În ultimul rând al preambulului, vreau sã vã spun cã nu este o pledoarie _pro domo_ , ca ºi toþi dumneavoastrã, colegii mei senatori sau doamne senatori, am fost verificaþi de consiliul respectiv, deci nu este o pledoarie _pro domo_ , nu am nici un interes moral în chestiunea aceasta, ba aº putea spune, chiar aº putea pãstra oarece resentimente, pentru cã Ñ nonconformist cum sunt ºi cum am fost Ñ am fost ºicanat în mai multe rânduri de Securitate.

Ceea ce vã spun este deci un comentariu. Simt nevoia sã vã împãrtãºesc aceste gânduri, fiindcã este o problemã care totuºi sâcâie o parte din opinia publicã ºi m-a frãmântat ºi pe mine.

În primul rând, eu am sesizat, stimate colege ºi stimaþi colegi, o netã, o clarã, o limpede ilogicitate în aceastã lege ºi în aplicarea ei. Noi pedepsim fie ºi numai cu un blam moral, cu o pedeapsã moralã, dar care, atenþie, fiind de fapt un denunþ, denunþãm pe cineva opiniei publice, îl supunem unor consecinþe foarte grave. Amintiþi-vã cazul acelui cetãþean român de etnie maghiarã care a avut de suferit înfiorãtor. Îl supunem aproape, uneori, unui fel de linºaj moral. Supunem, deci, unei pedepse pe cine? Pe complicele cuiva fãrã sã fi fost pedepsit fãptaºul? Fãptaºul rãmâne încã o enigmã, dacã el existã! Deci noi pedepsim ultima verigã dintr-un lanþ, acel amãrât, dacã a fost sau nu colaborator, dar nu pedepsim pe cei cu care el a colaborat, dacã într-adevãr sunt vinovaþi de ceva.