Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 septembrie 2001
other · adoptat
Dumitru Badea
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Doamnelor ºi domnilor colegi,
De câteva luni de zile în Poliþia românã bântuie stafia dezintegrãrii. Ceea ce nu a reuºit sã realizeze vechea coaliþie P.N.Þ.C.D., P.D., P.N.L., U.D.M.R. înfãptuieºte în timp record noua coaliþie P.S.D.ÑU.D.M.R. Totul a fost din timp calculat, iar paºii spre lichidarea acestei instituþii, care ar trebui întãritã pentru asigurarea ordinii ºi siguranþei civice pentru combaterea infracþionalitãþii, a corupþiei ºi a structurilor mafiote de toate genurile, sunt foarte rapizi.
Am fost împreunã cu alþi colegi din Comisia pentru apãrare, ordine publicã ºi siguranþa naþionalã a Senatului în aceastã varã, timp de trei sãptãmâni, în câteva judeþe ale þãrii ºi am constatat la faþa locului cã Poliþia românã este în mare suferinþã, cã, mai ales datoritã dotãrii precare ºi insuficienþei efectivelor, nu poate îndeplini în bune condiþiuni misiunile ce îi revin, trezind uneori nemulþumiri ºi suspiciuni din partea cetãþenilor, beneficiari ai prestaþiilor ei.
Noi, de bunã-credinþã, mã refer la mine ºi colegii mei din Comisia pentru apãrare, ordine publicã ºi siguranþã naþionalã, am realizat un material pe care l-am trimis ºi conducerii Ministerului de Interne, invitându-l pe domnul ministru sã discutãm ºi sã gãsim împreunã soluþiile necesare.
Nu s-au discutat aceste probleme, aflãm din presã cã aºa-zisele mãsuri de consolidare a instituþiei Poliþiei constau în:
1. Reduceri masive cu pânã la 10% a efectivelor, disponibilizând circa 4.000 de poliþiºti, coborând vârsta de pensionare pânã la 47 de ani.
De ce renunþã domnul ministru la cadre cu experienþã în lupta cu infracþionalitatea, amãgindu-i cu pensii de 8 milioane ºi cu solde compensatorii, ºi de ce investeºte câteva sute de miliarde în scop distructiv numai dânsul poate ºti. Trebuie reþinut ºi contextul în care se fac aceste reduceri, respectiv în condiþiile în care viitoarele mãsuri de eliberare din detenþie a peste 9.000 de deþinuþi vor fi puse în aplicare. ªocant este ºi faptul cã domnul ministru de interne Ioan Rus, prin declaraþiile sale, motiveazã reducerea efectivelor poliþieneºti care s-ar face chipurile la cererea organismelor internaþionale, în timp ce generalul Abraham declarã cã principala cauzã, ºi acesta este motivul, este constrângerea bugetarã.
Îl sfãtuim pe domnul ministru sã studieze bine acoperirea cu efective poliþieneºti în alte þãri ºi în special în þãrile la care face dânsul referire ºi va constata cã þara noastrã se situeazã la un nivel destul de modest în comparaþie cu aceste þãri. Orice motive vor fi invocate, nimic nu poate explica astfel de mãsuri aberante.
3. Demilitarizarea completã ºi sindicalizarea poliþiei reprezintã o altã mãsurã care se prevede prin legile care vor fi aduse în dezbaterea Senatului.
4. Deturnarea Poliþiei de la sarcini legale ºi transformarea ei în unitate prestatoare de servicii, preluând sarcinile fostelor cooperative ”IgienaÒ, ale cooperativei meºteºugãreºti, ale zilierilor din agriculturã ºi altele.