Mihai Adrian Mãlaimare

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Doamnelor ºi domnilor deputaþi,

Prãbuºirea regimurilor totalitariste, în mai multe þãri ale lumii, în ultimii 15 ani ai secolului trecut, a favorizat nu doar revenirea la sisteme politice democratice parlamentare sau chiar naºterea unor democraþii parlamentare, ci ºi regândirea modului de funcþionare a democraþiilor ”avansateÒ. Sfârºitul rãzboiului rece a determinat schimbarea accentelor în dezbaterile politice din aceste democraþii, de la nivelul confruntãrii cu inamicii democraþiei, la cel al analizãrii modului în care politicienii rãspund aºteptãrilor propriilor alegãtori, în probleme de politicã internã.

Mai mult decât atât, studiile culturale ieºite din creuzetele marilor universitãþi americane au condus la acceptarea ”corectitudinii politiceÒ drept conduitã cvasiuniversalã a oamenilor politici. Acest lucru a grãbit preocupãrile unor politicieni pentru asigurarea unui cadru strict în care sã se desfãºoare dezbaterea politicã ºi, în general, dezbaterea publicã.

Dar nu numai regulile dezbaterilor publice au devenit mai stricte. Chiar ºi viaþa politicienilor a ajuns sã fie pusã sub lupa opiniei publice. În mai multe parlamente au fost înfiinþate comisii pentru eticã, al cãror rost era acela al stabilirii unor reguli acceptate consensual de toþi parlamentarii.

Aceste reguli vizau nu doar regulile discursului parlamentar ºi ale acþiunii parlamentare, ci ºi pe cele ale modului de comportament al politicienilor.

Aceste comisii au ajuns sã stabileascã nu doar modalitãþile acceptate în care un parlamentar se poate adresa unui alt parlamentar (mai ales, atunci când acesta este ºi adversar politic), ci ºi alte aspecte ale activitãþii curente, cum sunt: modalitãþile în care se poate rãspunde unei solicitãri venite dinspre electorat; modalitãþile în care un parlamentar poate face lobby în favoarea unei organizaþii lucrative sau nelucrative, guvernamentale sau neguvernamentale, publice sau private; relaþiile dintre parlamentari ºi funcþionarii publici sau politici ai parlamentelor etc. Au fost stabilite chiar ºi limite valorice ale cadourilor pe care un parlamentar le poate primi sau oferi fãrã a fi acuzat de trafic de influenþã sau mitã.

Desigur, regulile comisiilor pentru eticã au fost impuse nu prin recomandãri, ci prin normative. Cu alte cuvinte, codul conduitei parlamentarului este acceptat prin regulament. Aceasta este situaþia în foarte multe state americane.

În alte cazuri, un membru al parlamentului sau chiar un înalt funcþionar public a primit sarcina de a deveni consilier pentru eticã parlamentarã, pentru toþi membrii Camerei în cauzã, fiind obligat sã pãstreze confidenþialitatea privind toate sfaturile pe care le oferã parlamentarilor (aºa cum se întâmplã, de exemplu, în Australia).

În alte cazuri (în Canada, de pildã), comisia pentru eticã este aceea care are rolul de a aplana toate conflictele de naturã personalã dintre parlamentari.