Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Ionel Olteanu
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
Comisia pentru administraþie publicã, amenajarea teritoriului ºi echilibru ecologic a avizat favorabil propunerea legislativã cu amendamentele care au fost examinate de Comisia juridicã, de disciplinã ºi imunitãþi.
Iniþiativa legislativã supusã dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea prevederilor art. 62 alin. 2 ºi ale art. 63 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilã, în sensul majorãrii limitelor amenzilor ºi, respectiv, în sensul precizãrii atribuþiilor primarilor, împuterniciþilor prefectului sau ai preºedintelui consiliului judeþean, referitor la constatarea contravenþiilor ºi aplicarea sancþiunilor în materie de acte de stare civilã.
Potrivit prevederilor art. 60 din Regulamentul Camerei Deputaþilor, Comisia juridicã, de disciplinã ºi imunitãþi a examinat aceastã iniþiativã legislativã în ºedinþa din 28 mai 2002.
Dupã dezbateri, membrii comisiei au hotãrât, în unanimitate, ca propunerea legislativã pentru modificarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilã sã fie supusã spre dezbatere ºi adoptare plenului Camerei Deputaþilor, cu amendamentele admise, astfel cum rezultã din anexa nr. 1 ºi cu amendamentul respins, astfel cum rezultã din anexa nr. 2, care v-a fost transmisã împreunã cu raportul comisiei.
Din aceastã perspectivã, vã rugãm, în numele Comisiei juridice, de disciplinã ºi imunitãþi, sã aprobaþi propunerea legislativã, astfel cum a fost adoptatã de comisie, cu votul unanim al membrilor comisiei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.