Pãun-Ion Otiman

Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Doamnelor ºi domnilor colegi,

Aº dori sã pornesc de la o afirmaþie pe care a fãcut-o domnul coleg Apostolache cu privire la faptul cã Partidul Naþional Liberal se opune ideii de înfiinþare a exploataþiilor agricole profitabile, viabile, necesare României ºi spaþiului rural românesc. Cred cã afirmaþia este totalmente inexactã.

Partidul Naþional Liberal n-a spus niciodatã, ba, dimpotrivã, cred cã a spus înaintea multor altor partide, prin doctrina sa, cã în România, în perioada de dupã 1990, s-a pus foarte multã pasiune ºi de multe ori prea puþinã înþelepciune în rezolvarea atât de necesarã a problemei proprietãþii, dar în chestiunea fundamentalã care vizeazã exploataþia agricolã nu s-a fãcut aproape nimic. Aceasta este o afirmaþie care poate fi vãzutã inclusiv în programul nostru agrar. În consecinþã, noi am pus problema exploataþiei agricole dintr-un alt punct de vedere, ºi anume, acela al realismului, acela al posibilului, acel domeniu prin care exploataþia agricolã sã se regãseascã la parametrii prin care agricultura sã fie profitabilã. Voi da ºi eu un citat, asemenea colegului Apostolache, prin care sã ne înþeleagã cã ”agricultura nu este numai o problemã economicã, nu este numai o ramurã economicã, deci nu este numai o ramurã economicã producãtoare de produse agricole, marfã ºi profit, ci este, poate, înainte de toate un mod de viaþãÒ. De asemenea, spaþiul rural nu este numai un spaþiu de producþie, ci mai întâi este un mediu de viaþã, un spaþiu social ºi cultural cu implicaþii complexe asupra vieþii de ansamblu a unei naþiuni.

Sã tratãm problema agriculturii numai prin aceastã prismã înseamnã cã, de fapt, n-am înþeles nimic din istoria spaþiului rural, din istoria agriculturii, din istoria ruralului românesc, pentru cã, doamnelor ºi domnilor, chiar cifrele care s-au pronunþat aici sunt ireale. Am aici un grafic care aratã evoluþia producþiilor în România, atunci când România avea nu 110 ha exploataþia, ci 1.100, 2.200, 5.500, este graficul care comparã producþia la principala culturã agricolã a României Ñ porumbul Ñ cu a Franþei. Nu este nevoie sã vi-l explic, atât cât se poate vedea, ne aratã randamentul ºi ce s-a putut face atunci când am exploatat aceste suprafeþe imense.

Doamnelor ºi domnilor, am documentul cel mai important pe care l-a emis România dupã revoluþie, ºi anume Capitolul 7 de integrare în Uniunea Europeanã, cel care vizeazã agricultura. Nu se face nici o referire în tot acest document important, de datã recentã, cu privire la dimensiunea exploataþiilor. De ce? Pentru cã acquis-ul comunitar, respectiv legislaþia comunitarã, nu mai discutã de suprafeþe ca element de dimensiune decât într-un singur caz: pentru susþinerea, pentru subvenþionarea suprafeþelor care se scot din circuitul agricol, ceea ce româneºte înseamnã lãsarea în pârloagã. În rest se vorbeºte de unitate, de dimensiune economicã: UDE, care aratã gradul de intensificare, de profitabilitate pe unitatea de dimensiune. Nu voi dezvolta aceastã idee, pentru cã nu are sens s-o fac acum, dar voi spune cã la ora actualã în Uniunea Europeanã dimensiunile sunt cu totul altele. Dar nu înainte de a prezenta faptul cã, în 1968, Uniunea Europeanã a scos o directivã care se numeºte Planul Mansholt, dupã numele ministrului olandez de atunci, care a condus sectorul agricol al Uniunii de atunci, ºi anume este vorba de ferme cerealiere de 80Ð120 ha, prevedea Uniunea Europeanã, ajungându-se în prezent, pentru cã acest lucru este important, la 35,5 ha cu o amplitudine de variaþie de la 5,4 în Grecia, la 67 în Marea Britanie ºi pe acestea se obþin 8 tone la hectar, pe 67 de ha, nu pe mii de hectare. Legume Ñ 3,5 ha, vii Ñ 2,8 ha, dimensiunea la exploataþiile de vaci cu lapte Ñ 21 de capete, ºi nu sute sau mii de capete.