Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 februarie 2003
other · adoptat
Ionel Alexandru
Discurs
Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Domnilor miniºtri,
Prin recenta Ordonanþã de urgenþã nr. 192/2002 privind salariile funcþionarilor publici, a apãrut o discriminare materialã flagrantã între drepturile salariale ale funcþionarilor publici din prefecturi ºi consiliile judeþene, care au o creºtere anualã de peste 40% pentru anul 2003, ºi cele ale funcþionarilor publici din aparatul public al consiliilor locale, al instituþiilor subordonate acestora ºi al consiliilor judeþene, ce vor avea o creºtere de numai 15% pe an.
Realizând o analizã a activitãþilor consiliilor locale, care sunt egale, dacã nu superioare celor de la consiliile judeþene ºi prefecturi, constatãm cã în retribuþie apare o discrepanþã invers proporþionalã cu gradul de responsabilitate al sarcinilor acestora, ca cã nu mai vorbim de faptul cã trei sferturi dintre cererile ºi reclamaþiile cetãþenilor sunt adresate tot acestora, numãrul lor fiind impresionant în reºedinþele de judeþ. Cu alte cuvinte, greul activitãþilor cade pe umerii consiliilor locale.
De aceea, vã solicit sã-mi prezentaþi mãsurile pe care le aveþi în vedere pentru înlãturarea de urgenþã a acestor discriminãri salariale. În caz contrar, ne rezervãm dreptul de a rezolva noi aceastã problemã, prin modificarea prevederilor ordonanþei sus-menþionate.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.