Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 mai 2000
other · adoptat
Alexandru Ioan Badea
Dezbateri asupra proiectului Legii protejãrii monumentelor istorice 27Ð36
Discurs
Vã mulþumesc domnule preºedinte. Domnule ministru,
## Stimate doamne ºi stimaþi domni deputaþi,
Legea pe care o începem astãzi ºi sper cât de curând sã ºi terminãm a o dezbate este o lege în acelaºi timp acut necesarã ºi acut actualã. Din ceea ce s-a spus pânã acum ºi, de altfel, din ceea ce ºtie fie-
care dintre noi, nu cred cã este nevoie sã mai dezvolt aceastã idee. Ceea ce este important de reþinut, pentru cã aici s-au fãcut diverse afirmaþii, este cã aceastã lege, aºa cum ea a ieºit, zic eu, din laboratorul care a fost ºi este Comisia pentru culturã, arte ºi mijloace de comunicare în masã a Camerei, deci, aceastã lege rãspunde atât imperativelor conservãrii valorilor istorice de pe teritoriul României, indiferent de producãtorul lor, cât ºi cerinþelor legislaþiei contemporane europene ºi, în felul acesta, prin adoptarea acestei legi, pãºim pe o treaptã în plus în direcþia aceasta a integrãrii.
Din analiza legii se poate desprinde foarte limpede cã ea rezolvã Ñ, cel puþin aceasta este convingerea mea, atât ca participant, membru al comisiei, cât ºi ca vicelider al Grupului parlamentar al Partidului Naþional Þãrãnesc Creºtin Democrat Ñ, aceastã lege, aºadar, rezolvã douã aspecte esenþiale: unul este cel legat de relaþia cu principiul proprietãþii, regimul proprietãþii, iar celãlalt este legat de aspectele tehnice care ar putea face din aceastã lege nu numai o _pia desideria_ , o dorinþã pioasã de conservare a monumentelor istorice, dar care trebuie sã ºi punã la îndemâna specialiºtilor instrumentele capabile sã realizeze aceastã protecþie.
În ceea ce priveºte travaliul pe lege, el a fost temeinic în cadrul comisiei, aºa cum se poate deduce imediat din raportul întocmit, practic, cu 4 sau 5 excepþii, nu existã un articol ieºit de la iniþiator ºi care sã nu fi fost amendat ºi, în mãsura în care toate aceste amendamente au întrunit în cele din urmã ºi acordul iniþiatorului, sã nu putem considera cã au contribuit la îmbunãtãþirea legii în aºa fel, încât, cel puþin din acest punct de vedere, noi considerãm cã este supusã plenului o lege în cea mai mare mãsurã satisfãcãtoare din punctul de vedere a cerinþelor acestui moment. Repet, nimeni nu face legi pentru eternitate, cel puþin câtã vreme legile sunt fãcute de o minte ºi o mânã omeneascã.
ªi pentru a nu mai lungi foarte mult vorba, vreau numai sã specific pentru a evita discuþii eventual oþioase ulterior cã niciodatã o lege nu va putea þine loc de atitudine cetãþeneascã responsabilã, dar Ð ºi acesta cred cã este iarãºi unul din meritele proiectului de lege pe care-l promovãm Ñ încearcã sã inducã, prin o serie de prevederi ale sale, aceastã atitudine cetãþeneascã responsabilã faþã de monumentele istorice existente pe teritoriul patriei noastre.
În acest context, Grupul parlamentar al Partidului Naþional Þãrãnesc Creºtin Democrat va sprijini acest proiect de lege pentru o promovare cât mai rapidã a lui. Vã mulþumesc.