Puiu Haºotti

Vã mulþumesc, domnule preºedinte. Domnule preºedinte, Doamnelor ºi domnilor,

ªi eu doresc sã rememorãm astãzi evenimentul astral care a însemnat Unirea Basarabiei cu Patria-Mumã.

Înainte de aceasta, însã, aº vrea sã vã reamintesc cã în aceste zile se împlinesc 1900 de ani de la declanºarea primului rãzboi daco-roman, care a reprezentat semnarea certificatului de naºtere al poporului român ºi se mai împlinesc 180 de ani de la declanºarea Revoluþiei lui Tudor Vladimirescu.

Iatã trei evenimente desfãºurate în aceste zile, care aratã cã în acest colþ de lume s-a fãurit istorie ºi s-a fãurit istorie importantã.

Întorcându-mã acum la Unirea Basarabiei, pe care o aniversãm astãzi, aº începe prin a-l parafraza pe Nicolae Bãlcescu, ºi cred cã se poate spune în acest sens cu toatã certitudinea cã primul rãzboi mondial nu a fost pentru români decât ocazia mult aºteptatã pentru ca ei sã-ºi înfãptuiascã unitatea de stat ºi naþionalã.

În privinþa Basarabiei, denumire care ea însãºi ar merita o discuþie aparte, întrucât este aproape de prisos sã reamintesc, sub acest nume nu se cuprinde nimic altceva decât partea de rãsãrit a strãbunei noastre Moldove, avându-i în frunte cândva pe un Alexandru cel

Bun, ªtefan cel Mare sau Petru Rareº. Faptele sunt bine cunoscute.

Rãpitã în 1812 de Imperiul þarist ºi supusã în cursul unei nemiloase stãpâniri strãine, de 106 ani, unui amplu proces de deznaþionalizare, Basarabia avea sã fie, în condiþiile specifice de la sfârºitul primului rãzboi mondial, cu acele bulversante rãsturnãri social-politice petrecute în Europa Centralã ºi Rãsãriteanã, prima fiicã întoarsã în marea familie a românilor.

Din nefericire, mã grãbesc sã adaug, Basarabia avea sã fie ºi primul teritoriu românesc pierdut în vara teribilã a lui 1940, an în care, dupã numai douã decenii ºi ceva, construcþia naþional-statalã numitã ”România MareÒ s-a prãbuºit în împrejurãri interne ºi internaþionale de un rar dramatism.

Pentru cum s-a produs actul de Unire, voi recurge la scrisul unui reprezentant de frunte al istoriografiei româneºti interbelice, el însuºi unul dintre acei bãrbaþi care, înainte de a scrie, a fãcut istorie. Este vorba de Ion Nistor, autorul unei admirabile istorii a Basarabiei: ”Dorinþa aceasta, a Unirii Basarabiei cu Patria-Mamã, se dovedi a fi a þãrii întregi ºi de aceea Sfatul Þãrii, întrunit în ºedinþa solemnã în ziua de 27 martie 1918, în sala festivã a Liceului al III-lea din Chiºinãu, votã Unirea Basarabiei cu Regatul României.

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Þãrii declarã: Republica Democraticã Moldoveneascã, în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunãre ºi Marea Neagrã, în vechile graniþe cu Austria, ruptã de Rusia acum o sutã ºi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric ºi a dreptului de neam, în baza principiului ca noroadele singure sã-ºi hotãrascã soarta lor, de azi înainte ºi pentru totdeauna se uneºte cu Mama sa, RomâniaÒ.